Content Type
Profiles
Forums
Downloads
Store
Release Notes
Everything posted by cReTzUUUU
-
Fotbalul rămâne în continuare cel mai popular sport la nivel global. „Sportul rege” se bucura de simpatia a nu mai putin de 3.5 miliarde de oameni conform Wikipedia.ro. Cu alte cuvinte, unu din doi oameni urmăresc meciuri de fotbal sau sunt la curent cu ceea ce se întâmpla în campionatele importante, respectiv pe plan local. Mulți dintre aceștia, probabil, practica sau au practicat fotbalul.Se estimează că în lume sunt 250 de milioane de fotbaliști . Unii ajung la performante uriașe și devin idoli pentru copii sau chiar și pentru oamenii mari iar alții au fost înzestraţi cu calități speciale, cu ajutorul cărora puteau ajunge departe, dar s-au pierdut în drumul spre glorie. Alen Halilovic joacă în prezent la Heerenveen (a fost cumpărat de Barcelona în 2014 de la Dinamo Zagreb.),nu a putut sa prindă prima echipa asa ca a fost împrumutat la diferite echipe. În 2018 semnează cu Ac Milan unde spera sa-și relanseze cariera dar nu a reușit sa prindă echipa. Un alt jucător ce a trecut pe la Barcelona este Bojan Krkic ajuns în prezent la 29 de ani acesta a ajuns la Roma unde nu impresionează după care schimbă mai multe echipe precum AC Milan și Ajax iar în prezent joacă pentru Montreal Impact în USA. La doar 14 ani era considerat noul Pele ,Freddy Adu (30 de ani) avea toate calitațile necesare pentru a ajunge un nume mare în fotbal, la 18 ani a ajuns în Europa la Benfica unde nu a impresionat și a ajuns sa fie împrumutat pe la diverse echipe chiar și în campionatul din Finlanda iar acum este liber de contract. Giovani Álex dos Santos un jucator caruia Barcelona i-a oferit foarte multe șanse sa joace iar acesta nu a reușit sa se impună ,pleacă la Tottenham unde în 32 de meciuri marchează doar 3 goluri. După experiența din Anglia se hotărăște sa se transfere la Galatasaray în Turcia unde nici aici nu a reușit sa se adapteze.în prezent joaca la América. Alexandre Pato un jucător extraordinar ce chiar mi-a plăcut în perioada în care juca la Milan.Alege sa plece în țara sa natala Brazilia iar în 2016 se întoarce în europa la Chelsea unde cauta gloria de alta data dar prinde doar 2 meciuri și alege sa se ducă în Spania la Villarreal .în prezent joaca pentru São Paulo. Yoann Gourcuff Toată lumea l-a văzut drept viitor lider al naţionalei Franţei. Milanezii îl asemănau cu Ricardo Kaka, fotbalist cu care semăna atât ca stil de joc, cât şi fizic. Francezii i-au spus ”Petit Zizou”. Yoann Gourcuff Mijlocaşul exploziv, tehnic şi extrem de delicat cu mingea la picior ”S-a pierdut în anonimat, înainte să devină superstar” scria anul trecut France Football. Iar asta spune multe. Federico Macheda De la ”noul Messi” la ”noul Cristiano”. A fost supranumit astfel de presa britanică, dar niciodată nu a ajuns să se ridice la nivelul aşteptărilor. Foarte talentat, puternic, cu un şut excelent şi cu o viteză de pătrundere de invidiat, Macheda a clacat înainte să se facă remarcat cu adevărat. În prezent joaca la Panathinaikos surse:telekom.ro,wikiepdia.ro,transfermakt.com
-
Bun venit!
-
Bun venit !
- 9 replies
-
- 1
-
-
- prezentare
- gamelife.ro
-
(and 1 more)
Tagged with:
-
Surpriza de proporţii, miercuri, în manşa tur a optimilor Ligii Campionilor., Atalanta, echipa revelaţie a fazei grupelor din acest sezon, Ajunsă în premieră pe tabloul eliminatoriu în Liga Campionilor, Atalanta a continuat să impresioneze, după ce anterior reuşise performanţa unică în istoria competiţiei de a ieşi din grupe deşi pierduse primele trei partide.A făcut spectacol la Milano, înscriind două goluri-capodoperă şi învingând Valencia cu un categoric 4-1, după o serie de ratări uriaşe ale echipei spaniole. Echipele de start: Info Atalanta: Atalanta este una din surprizele plăcute din acest sezon. Practică un fotbal spectaculos, iar suporterii au ce vedea la meciurile acesteia, fiind una din cele mai ofensive echipe din Europa, care marchează foarte multe goluri meci de meci. S-a calificat în optimile ligii pentru prima data în istoria clubului de pe locul 2, într-o grupa cu Man. City, Shakhtar și Dinamo Zagreb. Echipa lui Gasperini merge bine și în campionat acolo unde ocupa locul 4, loc de UCL, fiind la 6 puncte distanță de Roma pe care a învis-o in ultima etapă. Vedetele din atacul Atalantei sunt gata sa înscrie și în poarta Valenciei. Ilicic are 15 înscrise pentru echipa în acest sezon, Muriel are 13 si Zapata 12. Atalanta este una din surprizele plăcute din acest sezon. Practică un fotbal spectaculos, iar suporterii au ce vedea la meciurile acesteia, fiind una din cele mai ofensive echipe din Europa, care marchează foarte multe goluri meci de meci. S-a calificat în optimile ligii pentru prima data în istoria clubului de pe locul 2, într-o grupa cu Man. City, Shakhtar și Dinamo Zagreb. Echipa lui Gasperini merge bine și în campionat acolo unde ocupa locul 4, loc de UCL, fiind la 6 puncte distanță de Roma pe care a învis-o în ultima etapă. Vedetele din atacul Atalantei sunt gata sa înscrie și în poarta Valenciei. Ilicic are 15 înscrise pentru echipa în acest sezon, Muriel are 13 si Zapata 12. Video Rezumat : Rezumat sursa:digisport.ro,www.gnttips.ro
-
Care este jucătorul vostru preferat ?
-
Bun venit!
-
4
- 1,434 replies
-
- 1
-
-
- jocuri-forum
- gamelife.ro
-
(and 1 more)
Tagged with:
-
Dacă în acest moment îl avem pe Kylian Mbappe de la PSG, Joao Felix de la Atletico Madrid, Frenkie de Jong de la Barcelona și Matthijs de Ligt de la Juventus, sunt mulți alți tineri jucători care pot deveni viitoarele staruri ale fotbalului mondial. Am creat un un top 10 fotbaliști de viitor (viitoare staturi ale fotbalului mondial) de care sigur o sa mai auziți. Din punctul meu de vedere, cel mai interesant jucător este germanul de 20 ani al lui Bayer 04 Leverkusen, Kai Havertz, născut în anul 1999 , este cotat la 90.000.000 de euro conform transfermarkt.com. Locul 10: Andriy Oleksiyovych Lunin (21 de ani) este un fotbalist ucrainian care în prezent evoluează pe postul de portar la clubul Real Valladolid, împrumutat de la Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Ucrainei.Este cotat la 3.000.000 de euro Video: ANDRIY LUNIN Locul 9:Mason Tony Mount (21 de ani) fotbalist englez ce joacă pe poziția de Midfielder - Attacking Midfield pentru echipa Chelsea Londra. Este cotat la 45.000.000 de euro Video: Mason Mount Locul 8: Curtis Jones (19 ani) fotbalist englez ce joacă pe poziția de Midfielder - Central Midfield pentru echipa Liverpool. încă nu a impresionat foarte mult , singurul moment de magie pentru acest jucător a fost meciul din cupa Liverpool vs Everton FC cănd jucătorul a macat un super gol . Este cotat la 2.000.000 de euro. Video: Curtis Jones Locul 7:Dominik Szoboszlai (19 ani) fotbalist din Ungaria ce joacă pe poziția de Midfielder - Left Midfield pentru echipa Red Bull Salzburg.Este cotat la 15.000.000 de euro Video: Dominik Szoboszlai Locul 6 : Rodrygo Silva de Goes (19 ani) fotbalist brazilian ce joace pe poziția de Forward - Right Winger pentru echipa Real Madrid. Este cotat la 50.000.000 de euro Video: RODRYGO Locul 5: Viníciuș Júnior (19 ani) fotbalist brazilian ce joacă pe poziția de Forward - Left Winger pentru echipa Real Madrid .Este cotat la 50.000.000 de euro Video: Vinicius Jr Locul 4: Phil Foden (20 de ani) fotbalist englez ce joacă pe poziția de Midfielder , evoluează pentru echipa de fotbal Manchester City și pentru naționala U21 a Angliei "“Phil Foden nu pleacă nicăieri de la City, nici măcar pentru 500 de milioane de euro. Phil Foden este viitorul lui City”.citat: Guardiola, este cotat la 30.000.000 de euro Video: Phil Foden Locul 3:Ibrahima Konaté (20 de ani) este un fotbalist francez care în prezent evoluează pe postul de Defender - Centre-Back la clubul RB Leipzig.Este cotat la 45.000.000 de euro Video: IBRAHIMA KONATÉ Locul 2:Martin Ødegaard (20 de ani) este un fotbalist profesionist norvegian. Evoluează pe post de mijlocaș la clubul Real Sociedad, împrumutat de la Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Norvegie. Este cotat la 50.000.000 de euro Video:Martin Ødegaard Locul 1: Kai Havertz (20 de ani) este un fotbalist german care în prezent evoluează pe postul de Midfielder - Attacking Midfield la clubul Bayer 04 Leverkusen Este cotat la 90.000.000 de euro Video: Kai Havertz Sursa:transfermarkt.com,youtube.com,
-
Welcome
-
stiai ca [ Descopera ] Vrem apă să ne spălăm şi lumină să învăţăm
cReTzUUUU posted a topic in Curiozitati
Pe 17 februarie se împlinesc 27 de ani de când câteva mii de studenţi au ieşit în stradă pentru a striga „Libertate!“, „Vrem lumină să-nvăţăm, şi apă să ne spălăm!“, „Nu trăim în grote“. „A fost prima revoltă studenţească din perioada ceauşistă care, deşi aclama mesaje şi revendicări cu caracter social, a însemnat şi o puternică revoltă spontană, chiar dacă fără lideri formali, faţă de vitregiile regimului comunist“, au precizat reprezentanţii universităţii UPA, care au pregătit manifestări speciale cu această ocazie. Totul a început lângă Universitate, unde câţiva tineri din căminele din Codrescu au dat foc unor lemne într-un bazin gol. Lor li s-au alăturat şi alţii, grupul a făcut ocolul complexului studenţesc, a trecut pe la cantină, apoi s-a împărţit: unii au plecat către colegii politehnişti din Tudor Vladimirescu, alţii către agronomiştii din Târguşor Copou. În Tudor Vladimirescu, pe acea vreme cel mai mare complex studenţesc din sud-estul Europei, manifestanţii au ajuns cu puţin înainte de ora 20:00. Grupul protestatarilor s-a oprit în dreptul căminului T 17, ce găzduia peste 1.500 de tineri, şi a început să scandeze “Meca, meca”, chemându-i astfel pe colegii de la Mecanică să iasă în stradă. Deşi uşile cu gratii erau încuiate, băieţii au găsit soluţia pentru a ieşi din clădire, pe o uşă lăturalnică. Au spart un geam mic şi au început să apară rând pe rând. Apoi au spart lacătul pus pe uşile principale ale căminului, iar în câteva minute s-au adunat mai mult de o mie de studenţi care au început să cânte “Deşteaptă-te, române!”. Mărturie: “Primul-secretar, Leonard Constantin, a ieşit din sediul înţesat de miliţieni şi a promis că totul se va rezolva în acea seară, cu condiţia să ne întoarcem în cămine. Am plecat mai departe, către Primărie, apoi ne-am îndreptat spre Piaţa Unirii. Acolo, aproape de miezul nopţii, totul s-a terminat şi fiecare a plecat de unde venise. Ajunsă în Tudor, am avut surpriza să constat că, într-adevăr, era lumină în camere, iar caloriferele se dezmorţiseră”, spune Mădălina. Prof. Dragoş Paraschiv îşi aminteşte că după revoltă au fost sancţionaţi câţiva tineri de la Universitate, iar trei studenţi au fost exmatriculaţi. Măsurile represive s-au oprit, pentru că nu se dorea extinderea scandalului. Prof. univ. Adrian Dima, de la Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iaşi, pe atunci director al unui sector din căminul T 17, a ajuns urgent printre studenţi când a început revolta. “M-am întâlnit acolo cu profesorul Merticaru, secretarul de partid pe centrul universitar Iaşi. Era însoţit de un luptător, un sportiv care cunoştea o parte dintre studenţi. I-a cerut tânărului bine făcut să-i îndemne să nu iasă în stradă. Dacă îmi amintesc bine, printre studenţii din T 17 era şi Relu Fenechiu, şeful liberalilor din Iaşi”, spune prof. Dima. “Câteva zile mai târziu a sosit de la Bucureşti ministrul adjunct al Învăţământului. Mi-a arătat mai multe fotografii făcute în timpul manifestaţiei şi m-a întrebat dacă recunosc pe careva. Bineînţeles că am negat şi am spus că studenţii nu au strigat lozinci. M-a ameninţat că voi fi dat afară dacă se descoperă studenţi din T 17 care au participat la mişcare”. Sursa:descopera.ro,jurnalul.antena3.ro -
Bun venit!
-
Username / Nickname : cReTzUUUU Varsta :23 Ocupatia : Lucrez Hobby-uri :Sa fac muzica (Beat-uri trap , rap etc) Unde locuiesti: Bucuresti acum Ce jocuri frecventezi cel mai mult :cs 1.6 ,Fifa, Cum ai auzit de www.gamelife.ro : Afk Ce te-a determinat sa iti faci cont : Afk Ai vreun sfat pentru noi : Momentan nu