Leaderboard - GAMELIFE România Jump to content

Leaderboard

Popular Content

Showing content with the highest reputation on 03/07/2020 in Posts

  1. Un politician tine un discurs electoral: - Adversarul meu, deputatul in functie, v-a furat pe rupte timp de 4 ani... Dati-mi si mie o sansa !!!
    2 points
  2. Dragostea materna posesiva- cum sa iti educi copilul gresit ! Cu toții știm că dragostea unei mame este una dintre cele mai importante, profunde și puternice sentimente din lume. Într-adevăr, există și femei care își lasă copiii de izbeliște, nemaiînteresându-se de ei. Însă au trecut deja cateva decenii de cand a apărut un nou trend numit mame posesive sau mame super protective. Acestea, după ce-și nasc copiii, uită de soț, dar și de sentimentul acela de familie, de un întreg. De parcă s-ar rupe de realitate, axându-se strict pe creșterea noului venit în cadrul familiei. Aspectul cel mai grav este acela că, din acel moment, mamele consideră copilul ca fiind proprietatea lor, având un drept deplin asupra lor. Specialiștii atrag atenția asupra acestui tip de mame ca fiind la fel de periculoase precum cele neglijente. Din studiile realizate la nivel mondial, s-a constatat că o familie se limitează la un copil, maxim doi. De aceea au și dispărut familiile care aleg să aibă mai multi copii. S-a observat că familiile au început să procreeze la vârste mult mai înaintate, ceea ce a produs o schimbare psihologică la femei. Acest lucru a definit mentalitatea lor, strict de părinte, care își pune amprenta pe întregul destin al copiilor. Uitând de restul lumii și dedicându-se, în mod special creșterii acestora, au creat așa-zisa boală maternă denumită mame posesive. Un copil care nu e lăsat să decidă, nu va putea niciodată să ia o decizie În foarte multe cazuri, aceste mame își sufocă practic copiii, considerând că tot ceea ce fac este spre binele lor. Mamele care sunt foarte protective cred de cuviință că este normal și firesc ca aceștia să facă exact ce spun ele, controlându-le viața pe toate planurile. Ce nu înțeleg acestea este că, odată ce grija excesivă se manifestă în modul acesta, nu fac decât să rupă legăturile cu copiii lor, mai mult de atât, să și-i îndepărteze din viața lor. După cum observați, în zilele noastre, s-a ajuns ca bărbații și femeile să se maturizeze abia după vârstă de 30 ani. Acești oameni nu sunt capabili să ia o decizie personală, deoarece au fost toată viața îndrumați de către părinți, îndeosebi de mame. Ce este cert și lesne de înțeles, este că acești oameni nu au fost lăsați să-și ia propriile decizii la vârste fragede, cea mai importantă perioada a vieții, când era cel mai bine pentru ei. Acest aspect aduce după sine multe neplăceri și suferințe greu de înțeles de cei din jur. Ceea ce este și mai frustrant este că, aceste mame, nu se vor limita doar la a da sfaturi, ci pur și simplu se vor implica total în drumul copiilor în viață. Culmea că și la vârste în care aceștia au deja copiii lor nu se pot abtine din a le spune ce trebuie să facă. Dureros este faptul că acești copii vor trăi întotdeauna cu sentimentul că mamele lor s-au dedicat total creșterii sale, lucru ce îi va afecta enorm de mult. Un alt aspect important este că, odată ce victimizarea nu devine o soluție viabilă, ele nu vor ezita să le reamintească, obsedant, cât s-au sacrificat și cât de mult și-au distrus viața pentru ei. De obicei, aceste mame apelează la orice tertipuri pentru a-și duce planul la bun sfarsit, subminând autoritatea și puterea de decizie a copiilor până la extrem. Nenumărați psihologi din întreaga lume atrag atenția că astfel de comportamente ale mamelor posesive duc la distrugerea viitorului copiilor și, mai mult de atât, la distrugerea întregii familii. Ce nu înțeleg femeile este că greșesc transformând copilul în cel mai important lucru din viața lor. Acestuia i se inoculeaza, artificial, sentimentul că este dator să i se cuvină totul, ceea ce duce la apariția concepției de egoism suprem și narcisism dus la extrem. Ce e bine de știut este că, orice femeie poate ajunge în stadiul acesta dacă nu știe cum să se canalizeze și să dea frâu liber copiiilor să se manifeste în mod autentic. Fiind o boală psihologică, mamele de acest gen pot fi întâlnite în orice mediu social, iar numărul cazurilor este într-o continuă creștere. Copiii care trăiesc în astfel de familii, mai devreme sau mai târziu, vor deveni traumatizați, abuzați și denigrați de aceste comportamente. Aceștia vor avea un drum anevoios în viață dacă nu realizează comportamentul toxic creat de mamele posesive. Le va fi greu să se integreze în societate și vor ajunge să rămână singuri sau să fie incapabili în a-și întemeia o familie. Fiecare om are dreptul să trăiască după propriile sale dorințe și reguli. Are dreptul de a greși, de a încerca să-și creioneze viața cum consideră că e mai bine pentru el. Așa că, lăsați copiii să-și trăiască propriile vieți! Dați-le voie să devină responsabili în deciziile lor! Permiteți-le să creeze tot ceea ce-și doresc! Vor învăța, cu siguranță, din fiecare experiență trăită, fie ea bună sau rea. Iubiți-vă copiii și fiți alături de ei, întotdeauna! Nu le îngreunați viața și nu le creați necazuri. Viața trebuie trăită cu toate frumusețile ei! Voi ce părere aveți despre lucrul acesta? Am putea dezbate subiectul pentru ca fiecare să înțeleagă ce e mai bine pentru familia sa. Vă aștept la o dezbatere, în comentarii! Nu ezitați! Sursa : jurnalulunuivisator.co
    2 points
  3. Username / Nickname : ReVo Varsta :20 Ocupatia :Guest Experience Leader -MCD Hobby-uri :Python , Java Unde locuiesti: Timisoara-Dumbravita Ce jocuri frecventezi cel mai mult :CS:GO , Cs 1.6 Cum ai auzit de www.gamelife.ro : Stiu de foarte mult timp de gamelife , am fost informat de la afk sa ma intorc Ce te-a determinat sa iti faci cont : o conversatie plina de nostalgie cu afk Ai vreun sfat pentru noi : Tinetio tot asa , vom ajunge departe
    1 point
  4. Tip creatie: (avatar, semnatura, banner etc.) AvatarDimensiuni: (avatar 150x250, sig max. 400x200) cred ca 150x250 sau 300 cum crezi tu Text principal (Secundar obligatoriu: GameLife.Ro/ www.gamelife.ro) : PiTTBuLLImagine/tematica: Joker , Alte precizari: Sunt sigur ca voi ramane fara cuvinte . Regards , PiTTBuLL
    1 point
  5. Salutare, numele meu este Dj Electro Dj la Radio Romanian. De 2 zile suntem in Parteneriat cu comunitatea dar si cu serverele voastre. Cine suntem Noi? Radio Romanian, prin fiinta si definitia lui este unic pentru fiecare ascultator, ca de la ascultator la ascultator, este facut pentru tine, din suflet pentru cei care asculta acest radio, sa fie preferatul si aproapele tau in tot ceea ce faci zi de zi, sa fie prietenul tau cel mai bun, atunci cand ai nevoie de el sa-ti fie aproape.. La Radio Romanian aveti optiunea de a asculta cele mai frumoase piese romanesti dar si muzica internationala. Daca aveti dedicatii / preferinte muzicale ATENTIE: puteti trimite doar cand va fi un DJ in emisie! - Aici aveti linkul: https://radioromanian.ro/dedicatii/ Pentru mai multe detalii ne gasiti pe urmatoarele pagini: CONTACT SITE: https://www.radioromanian.ro FACEBOOK: https://www.facebook.com/radioromanian/ INSTAGRAM: https://www.instagram.com/radioromanian/ TRAFFIC pe site: http://t5.ro/trafic/178164551/?fbclid=IwAR11XzsKpZQvLbz8jrekDZqd2RT8THfZPyzFVDLp2kUlGBqnn6FaVDa0MSA Pentru probleme tehnice nu uitati sa ne contactati la urmatoarele mail-uri: office@radioromanian.ro sau sergiu.rusu@gmx.at Noi va dorim incontinuare distractie maxima alaturi de noi! Cu drag, Echipa Radio Romanian, Pulsul Muzicii Romanesti!
    1 point
  6. Facebook este un site web de tip rețea de socializare din Internet, creat de către Mark Zuckerberg în anul 2004 pentru a oferi posibilitatea de a contacta persoane apropiate, dar și persoane încă necunoscute. În acest moment facebook este una dintre cele mai răspândite rețele sociale din lume. Utilizatorii pot intra în această rețea din orice loc unde există acces la Internet pe baza unei parole, stabilite inițial odată cu completarea formularului de înscriere conținând o serie întreagă de întrebări personale. În prezent (noiembrie 2015) site-ul facebook are circa 1.44 mild. membri în toată lumea. Apreciat a fi al doilea site social mondial după google.com, luat după numărul de vizite, facebook face parte din fenomenul recent denumit Web 2.0. Creat inițial la Harvard, SUA, facebook era la origine o rețea socială cu circuit inchis pentru studenții acestei universități; ulterior ea s-a deschis și altor universități americane. La început verificarea apartenenței la universitate se făcea prin adresa de poștă electronică (e-mail) a studentului, dar începând din septembrie 2006 rețeaua este deschisă tuturor. Imediat rețeaua facebook a devenit foarte populară dar și controversată, fiind interzisă în câteva țări din Orientul Mijlociu. De asemenea, prin intermediul acestei rețele au fost provocate și coordonate unele manifestații protestatare din Republica Moldova și Iran. În primele nouă luni din anul 2010 facebook a înregistrat un profit net de 355 de milioane de dolari la venituri de 1,2 miliarde de dolari. În România facebook avea 0,5 milioane de utilizatori în ianuarie 2010 și 2,4 milioane în ianuarie 2011. În septembrie 2011 România avea peste 3,7 milioane de utlizatori de facebook. Sursele Financiare : Investiția inițială pentru facebook a fost de 19.000 dolari și a fost făcută de SAVERIN care mai apoi și-a retras banii, fiind nemulțumit de unele din deciziile partenerului său. Aceasta a fost urmată de o investiție făcută de către compania Accel Partners cu suma de 12,7 milioane dolari. În anul 2006 au avut loc convorbiri între Yahoo! și facebook pentru preluarea celei din urmă, dar aceasta nu s-a concretizat. Sursa: Wikipedia.org
    1 point
  7. Salut , sincer nu te mai stiu da jucam pe tm pe toate aproape , moderator admin orice era posibil :))) . Imi pare bine ca ne unim toti si sper sa facem o echipa mult mai buna ca inainte. O zi buna
    1 point
  8. După îndelungi și controversate știri, a fost anunțat într-un final apariția unui nou joc ce o să fie lansat în toamna acestui an. După cum spune și titlul Amnesia Rebirth va fi un joc horror, o nouă serie a jocului Amnesia: The Dark Descent, care după lansare a avut un impact imens asupra celor ce fac streaming si youtube. Un nou protagonist, o nouă poveste după cum a anunțat producătorul: Thomas Grip pe blog-ul de la PlayStation. După cum anunță și din titlu Rebirth ,,un fel de renaștere,, jocul nu prea are multe în comun cu prima serie apărută pentru a avea un nou impact asupra gamerilor. Grip a construit Rebirth ca un joc care să pună amprenta asupra jocurilor de tip horror. Pentru moment nu au fost dezvăluite prea multe informații asupra conținutului și a caracteristicilor din joc dar au dezvăluit puține din acesta printr-un mic trailer. Amnesia Rebirth Official Trailer: Pentru moment nu se știe o dată exactă în care se va lansa acest joc, însă acesta se află pe lista de așteptare a celor de pe platforma Steam. sursă: steampowered/playtech/slashgear
    1 point
  9. 1 point
  10. Se duce Bula la o prietena si-i spune ca ii da 1000 de dolari daca fac sex.Aceasta e de acord.Se duce si a doua oara.Si a treia oara.La sfarsitul actului sexual prietena il intreaba de ce a platit atatia bani. Mi-a dat taicatu' 3000 de dolari sa-ti dau.
    1 point
  11. George Buhnici și-a făcut cel mai tare cadou din lume. Mare pasionat de mașini și device-uri precum și un împătimit militant pentru mediu, Buhnici și-a cumpărat un automobil Tesla 3 cu auto-pilot, fiind primul proprietar al acestui model 100% electric din România. Buhnici și-a achiziționat mașina din Germania, de la un dealer local. A avut noroc, pentru că importurile de mașini Tesla din Statele Unite reprezintă încă o raritate pentru Europa, iar Model 3 a ajuns momentan doar în Germania și Olanda. Cu un bord fără butoane, doar cu o tabletă de 15 inch pe miloc, bolidul lui Buhnici are o autonomie de peste 500 km, atinge viteze de până la 250 km/h și are un centru de comandă conectat la telefonul mobil. Buhnici nu a dezvăluit cât l-a costat mașina, însă un astfel de model se vinde în Europa cu prețuri cuprinse între 57.000 euro și 70.000 euro. Declaratia lui George Buhnici dintr-o postare pe youtube : ”E o decizie pe care o amân de foarte mult timp. Să cumperi o mașină cum este o Tesla Model 3 nu este o treabă ușoară și nici ieftină. Mi-am cumpărat o Tesla pentru că este o jucărie foarte tare, în primul rând, și pentru poveștile pe care vreau să le spun cu ea. Pentru că vreau să conving pe oricine are mai mult de 20-30.000 euro de cheltuit pentru o mașină că mașinile electrice, indiferent de marcă, sunt bune, merită banii. Că sunt aici, că există, că e ok să-ți alegi una, să trăiești cu ea, să faci drumuri lungi, scurte, navetă și așa mai departe” Prezentare si Sfaturile lui George Buhnici Sursa: StirileKanalD.ro
    1 point
  12. Find X2 Pro Oppo a lansat un flagship care ar putea schimba ordinea marilor producători de pe piața de telefoane mobile inteligente. Chinezii de la Oppo se regăsesc deja de ceva timp între primii 5 producători de telefoane din lume, însă până în prezent nu au avut un device cu care să se laude. Acest lucru se schimbă odată cu noul lor telefon, Find X2 Pro, lansat astăzi, un model care face foarte puține compromisuri. Oppo Find X2 Pro vine cu un display curbat AMOLED de 6.7 inch și o rezoluție de 3168x1440px cu o rată de refresh de 120Hz. În display, Oppo a adus un senzor de amprentă, dar și un decupaj mic pentru camera de selfie de 32MP. Pe spate, telefonul vine cu o cameră triplă, cu un senzor principal de 48MP, un senzor wide de 48MP și altul telephoto de 13MP, capabil să furnizeze un zoom hibrid 10x și digital 60x. În interior, acest model are un procesor puternic, Qualcomm Snapdragon 865, 12GB RAM și 512GB capacitate de stocare, dar și o baterie mare, de 4260 mAh cu posibilitatea de încărcare la 65W. Din păcate, telefonul nu se poate încărca wireless. Printre alte caracteristici importante, acest telefon este 5G, are boxe stereo și este rezistent la apă și la praf. sursa: yoda.ro
    1 point
  13. Sunt doua dintre cele mai inospitaliere zone de pe Terra. Polul Sud si Polul Nord difera nu numai prin pozitia geografica in sine, ci si prin anumite aspecte specifice doar unuia dintre ei, nu si celuilalt. Continent vs Ocean Regiunea Artica este de fapt un ocean inghetat, in vreme ce Antartica este un continent in sine, cu roci si forme de relief, ca munti, vai si lacuri, inconjurat de ocean. In Antarctica este unul dintre cei mai cunoscuti vulcani din lume, Erebus. Cu toate ca Antartica este un continent, iar Polul Nord e format doar din gheata. Polul Nord prezinta interes politic si social din partea multor state ca: Danemarca, Rusia, Canada, Islanda, Norvegia, Suedia, Finaland si SUA, aceasta pentru ca, potrivit geologilor americani, aici se afla jumatate din resursele petroliere de pe Glob. Polul Sud, adica Antarctica nu apartine niciunui stat si nu a fost niciodata colonizata sau populata de eschimosi. Gheata peste tot. Cel mai sudic continent al planetei contine 90% din totalul gheturilor care exista pe Terra, ceea ce face ca aici sa fie trei sferturi din resursele de apa proaspata. Datorita acestui fapt, unii s-au gandit sa taie bucati imense de gheata ca sa o foloseasca drept sursa de apa potabila in zonele aride ale Globului. Printul Mahommed-al-Faisal al Arabiei de Saudite a planuit, de pilda, sa aduca un aisberg de 100 de milioane de tone din Antartica, in Peninunsula Arabica. In comparatie, Polul Nord are mult mai putina gheata decat Polul Sud. Ursii polari si pinguinii Multi oameni cred ca ursii polari si pinguini impart acelasi habitat. Este o falsa idee indusa de cartile postale. Pinguinii traiesc numai in emisfera sudica, adica in Antartica, unde nu exista pradatori naturali. Daca pinguinii ar trai in acelasi loc cu ursii polari, atunci acestia din urma nu ar avea nicio problema in ceea ce priveste sursele de hrana. Ursii polari, in schimb, traiesc numai la Polul Nord. Sunt stapanii gheturilor din Oceanului Arctic, fiind cei mai mari pradatori de uscat. Tinutul nimanui In ciuda imaginilor simbolice cu exploratori care isi infig steagurile triumfatori in gheata Polului Sud, Antartica este singurul loc de pe Glob care nu apartine niciunui stat. Nu exista urme ale unor populatii indigene, iar regiunea este guvernata de Tratatul Antarcticii, care stipuleaza ca teritoriul in sine si resursele lui sa fie folosite numai in scopuri stiintifice si cu ganduri pasnice. In schimb, peste patru milioane de oameni traiesc la Polul Nord, atat in sate, cat si in orase. Frig si inghet Polul Sud este mult mai rece decat Polul Nord. Temperaturile din Antartica sunt atat de scazute, incat zapada nu se topeste niciodata in unele zone ale continentului. Temperatura medie anuala este de -49 de grade Celsius, ceea ce il face cel mai rece loc de pe Pamant. In comparatie, temperatura medie in timpul iernii in zona arctica este de -34 de grade Celsius si creste cu cateva grade in timpul verii. Cea mai scazuta temperatura inregistrata pe Glob a fost de -89,6 grade Celsius si a fost semnalata la Vostok, langa polul sudic geomagnetic. sursa: stirileprotv.ro
    1 point
  14. O tânără din Brazilia, care a devenit vedetă datorită performanțelor înregistrate în competițiile eSports – jocuri video - a fost condamnată la 116 ani de închisoare pentru înșelătorie. Ea le-ar fi luat banii unor clienți care au comandat produse de pe magazinul online pe care îl deține și nu le-ar fi livrat! Cunoscută sub pseudonimul shAy, Shayene Victorio a devenit populară ca jucător profesionist de Counter Strike (CS:GO) – un joc video foarte popular – după ce a câștigat numeroase competiții. În viața reală, vedeta a fost condamnată la 116 ani de pușcărie după ce mai mulți clienți ai magazinului său virtual a acuzat-o că i-a înșelat. Potrivit acuzațiilor, un număr de 118 persoane care au comandat diverse produse de pe site-ul deținut de Shayene Victorio nu și-au primit bunurile pentru care au plătit. Acuzațiile datează din perioada, 2013-2017, iar anchetatorii au susținut că și-ar fi înșelat clienții și astfel s-a ajuns la condamnare. Sentința nu este definitivă și urmează să fie atacată cu apel. Dacă vedeta eSports va pierde, atunci va ajunge la închisoare dar, conform legislației braziliene nu va executa decât maximum 30 de ani. sursa: evz.ro
    1 point
  15. Cea mai bine vanduta consola de gaming a ajuns la varsta de 20 de ani. Lansata pe 4 martie 2000, Playstation 2 nu a fost depasita in vanzari de nici o alta consola de gaming pana la ora actuala. Succesul ei s-a bazat in mare parte pe faptul ca multe francize, care astazi sunt celebre, au luat nastere pe PS2: God of War, Devil May Cry sau Ratchet & Clank. Pe langa acestea, GTA 3, GTA Vice City sau GTA San Andreas au fost unele dintre titlurile foarte populare pe aceasta platforma. Ce trebuie sa tinem cont este ca Xbox – principalul rival al lui Playstation s-a lansat abia in decembrie 2001, iar PS2 a fost la momentul aparitiei si una dintre cele mai bune alternative pentru un DVD player. sursa: arenait.ro
    1 point
  16. Salut si bine ai venit in comunitatea GameLife.Ro
    1 point
  17. Linia de cale ferată dintre Gara de Nord şi Otopeni va fi gata până în luna mai şi va fi funcţională până la Campionatul European de Fotbal, promite ministerul Transporturilor. Calea ferată are scopul de a-i transporta pe suporterii care vor veni în România pentru a asista la cele patru meciuri de la EURO 2020 care se vor disputa pe teritoriul țării noastre, iar responsabilii cu acest proiect vor să grăbească finalizarea sa. Autorităţile s-au înţeles cu proprietarii, care opriseră lucrările. Guvernul urmează să construiască o nouă staţie, pe calea ferată până la aeroport, dar şi o parcare de tip Park and Ride, pe DN1, pentru cei care intra în Bucureşti cu maşina. Linia de cale ferată care ar trebui să lege Gara de Nord de Otopeni s-a blocat în instanțe. O parte din pasajul feroviar de peste DN1 nu mai putea fi construită pentru că 2 proprietari au reuşit să oprească exproprierile. Ministerul Transporturilor susţine că a negociat cu ei. Potrivit unor surse apropiate negocierilor unul dintre proprietari va fi primi de la stat bani şi pentru casa şi pentru teren. Iar celălalt a primit promisiunea că va fi amenajata o staţie unde trenul va putea opri înainte de DN1. Noua stație va fi construită pe pod la 2 - 3 m înălțime. Pasagerii vor coborî cu ajutorul unui lift sau pe o scară rulantă. Cu această ocazie, ministerul Transporturilor anunţă că intenţionează să construiască şi o parcare pentru toţi cei care intra în Bucureşti cu maşina pe DN1. Oamenii îşi vor lăsa autoturismele aici şi ar putea să-şi continue drumul cu trenul până la Gara de Nord, unde au acces la metrou şi alte mijloace de transport în comun, ceea ce ar fi o gură de aer proaspăt pentru traficul aglomerat din Bucureşti. Parcarea de tip Park and Ride urmează să fie construită pe unul din aceste terenuri virane din apropierea noi linii de cale ferată. Ca să fie eficientă ar urma să aibă câteva sute de locuri și ar putea să fie gata anul viitor. sursa:stirileprotv.ro
    1 point
  18. 1 point
  19. Bine ai revenit pustiule . De fapt pustiul a crescut acum =))
    1 point
  20. Sediul Youtube, San Bruno , California , in anul 2010 Fondatorii Youtube de la stanga la dreapta : Chad Hurley , Steve Chen , Jawed Karim Top 15 lucruri interesante despre Youtube . Cel mai vizualizat site web de pe pamant ? Haideti sa vedem ce curiozitati ne aduce acest site web , cum s-a fondat si cine ! YouTube a fost fondat de Chad Hurley, Steve Chen și Jawed Karim trei foști angajați PayPal ! -YouTube, creat în febuarie 2005, anunța deja în iulie 2006 un număr de 65.000 de videoclipuri încărcate într-o zi ! Iar în noiembrie 2006 a fost cumpărat de Google cu 1.65 miliarde de dolari ! -Primul videoclip, ”Me at the Zoo”, a fost încărcat de unul dintre fondatori pe 23 Aprilie 2005 ! -Primul ”sediu” YouTube a fost deasupra unei Pizzerii în San Mateo, California, iar persoana care le-a închiriat spațiul a devenit ulterior CEO la YouTube ! -in fiecare minut sunt încărcate peste 100 de ore de video pe YouTube ! -YouTube are peste 1 miliard de utilizatori, adică aproape o treime din numărul total de utilizatori de internet din lume ! -YouTube are un spațiu de producție în Los Angeles care poate fi folosit gratuit dacă ai un canal de YouTube cu peste 10.000 de subscriberi ! -YouTube este al doilea cel mai mare motor de căutare după Google ! -Videoclipul care a înregistrat mai multe vizualizări decât putea YouTube să contorizeze la momentul respectiv (decembrie 2014) a fost Gangnam Style al rapperului coreean PSY ! -70% din videoclip-urile de pe YouTube sunt vizionate pe telefonul mobil ! -80% din traficul total pe YouTube vine din afara Statelor Unite ! -Aplicația YouTube Mobile a fost lansată în iunie 2017 ! -Valoarea actuală a YouTube a fost estimată de Forbes la aproape 70 de miliarde de dolari ! -Pe YouTube se încarcă în 60 de zile mai mult conținut decât au cele mai mari 3 companii de televiziune din S.U.A ! -site-ul YouTube are în prezent aproximativ 15 miliarde de vizitatori pe lună ! Sursa : Wikipedia.ro
    1 point
  21. In viata mea uneori trebuie sa fii pus intre ceea ce iti place si ceea ce nu vrei sa ti se intample si fix atunci esti nevoie sa alegi intre a trece la nivelul urmator sau a stagna pe loc. Aceasta melodie descrie perfect ceea ce sunt eu in aceste situatii.
    1 point


×
×
  • Create New...

Important Information