Administrators COSMIN Posted March 17 Administrators Posted March 17 Criza globală de cipuri de memorie ar putea dura până în 2030, întrucât industria se străduiește să țină pasul cu cererea, potrivit lui Chey Tae-won, președinte al companiei SK Group din Coreea de Sud. Acesta a afirmat, cu ocazia evenimentului GTC 2026 organizat de NVIDIA în San Jose, că la nivel de industrie, oferta de plăci de siciliu din care se fabrică cipurile este cu 20% mai mică decât cererea, potrivit Bloomberg. Creșterea vertiginoasă a cererii de cipuri AI a determinat deja o creștere a costului cipurilor de memorie. Companii precum SK Hynix, compania-pilot a SK Group în domeniul cipurilor, acordă prioritate, de exemplu, cipurilor de memorie cu lățime de bandă mare (HBM), destinate clienților precum NVIDIA. Totuși, Tae-won a subliniat că este puțin probabil ca SK Hynix să satisfacă pe deplin cererea până în jurul anului 2030. „De fapt, tehnologia AI necesită o cantitate mare de memorie HBM (…) Așadar, avem nevoie de ceva timp pentru a produce mai multe plăci de siliciu (folosite pentru fabricarea cipurilor – n.r.), cel puțin patru-cinci ani. Lipsa actuală ar putea continua până în 2030”, a spus Chey, potrivit Reuters. Se vor extinde capabilitățile de fabricare în Asia, pe cât posibil Acesta a fost întrebat despre extinderea capacității de producție de cipuri în SUA, pentru a ține pasul cu cererea în creștere. Acesta a subliniat că producătorul de cipuri se va concentra pe noi fabrici în Coreea de Sud, întrucât asigurarea unor resurse suficiente de energie electrică și apă rămâne principalul obstacol în calea expansiunii în străinătate, scrie Nikkei Asia. Chey Tae-won a mai spus că SK Hynix se va concentra, în primul rând, pe stabilizarea prețurilor cipurilor de memorie: „Există anumite limitări în ceea ce privește extinderea ofertei, așa că ceea ce vom face este… să încercăm să facem tot posibilul pentru a stabiliza mai întâi prețul”, a conchis acesta. Sursa: Mediafax Articolul Criza cipurilor de memorie se va extinde până în 2030, avertizează un oficial din industrie apare prima dată în Go4IT. View the full article Donator: SteamDB Donator: SteamLadder Steam Level Up: https://slvlup.com/r/krrna6 Steam™ Hour Boosting!: https://freehourboost.com/?r=cosminzm
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now