Codul general de bune practici privind inteligența artificială a fost adoptat de Comisia Europeana. Ce prevede - Stiri - GAMELIFE România Jump to content

Codul general de bune practici privind inteligența artificială a fost adoptat de Comisia Europeana. Ce prevede


Recommended Posts

  • Administrators
Posted

rssImage-4cea3ee55cf88576bbcc67bf156387e1.jpeg

Codul general de bune practici privind inteligența artificială (IA), conceput pentru a ajuta industria să respecte normele Regulamentului privind IA de uz general, a fost finalizat și este disponibil, a anunțat Comisia Europeană.

Acest act a fost dezvoltat de 13 experți independenți, cu contribuții din partea a peste 1.000 de părți interesate, inclusiv furnizori de modele, întreprinderi mici și mijlocii, cadre universitare, experți în domeniul siguranței IA, titulari de drepturi și organizații ale societății civile.

Codul este conceput pentru a ajuta industria să respecte normele Regulamentului privind inteligența artificială de uz general, care va intra în vigoare la 2 august 2025.

Normele vor fi aplicate de către Oficiul pentru IA al Comisiei Europene un an mai târziu în ceea ce privește noile modele și doi ani mai târziu în ceea ce privește modelele existente. Scopul este de a se asigura că modelele de IA de uz general introduse pe piața europeană – inclusiv cele mai puternice – sunt sigure și transparente.

Codul cuprinde trei capitole: Transparența și drepturile de autor, ambele adresându-se tuturor furnizorilor de modele de IA de uz general, precum și siguranța și securitatea, relevante numai pentru un număr limitat de furnizori ai celor mai avansate modele.

Publicarea de astăzi a versiunii finale a Codului de bune practici pentru IA de uz general marchează un pas important pentru ca cele mai avansate modele de IA disponibile în Europa să devină nu numai inovatoare, ci și sigure și transparente. Conceput de părțile interesate din domeniul IA, codul este aliniat la nevoile acestora. Prin urmare, invit toți furnizorii de modele de IA de uz general să adere la cod. Acest lucru le va asigura o cale clară și colaborativă către respectarea Regulamentului UE privind IA.Henna Virkkunen, Vicepreședinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație

Transparență, drepturi de autor, siguranță și securitate

Întrucât modelele de IA de uz general stau la baza multor sisteme de IA din UE, Regulamentul privind IA îi ajută pe furnizori să asigure o transparență suficientă. Acest lucru permite furnizorilor să integreze aceste modele în produsele lor. Capitolul privind transparența din cod oferă un model de formular de documentare ușor de utilizat, care permite furnizorilor să documenteze cu ușurință informațiile necesare într-un singur loc.

Capitolul privind drepturile de autor din cod oferă furnizorilor soluții practice pentru a pune în aplicare o politică în conformitate cu legislația UE privind drepturile de autor.

Unele modele de IA de uz general ar putea prezenta riscuri sistemice, cum ar fi riscurile la adresa drepturilor fundamentale și a siguranței, inclusiv reducerea barierelor în calea dezvoltării armelor chimice sau biologice, sau riscuri legate de pierderea controlului asupra modelului. Regulamentul privind IA impune furnizorilor de modele să evalueze și să atenueze aceste riscuri sistemice.

Capitolul privind siguranța și securitatea conține practici relevante de ultimă generație pentru gestionarea riscurilor sistemice.

Etapele următoare

Odată ce codul este aprobat de statele membre și de Comisie, furnizorii de modele de IA de uz general care semnează în mod voluntar codul vor putea demonstra conformitatea cu obligațiile relevante prevăzute în Regulamentul privind IA prin aderarea la cod. În acest sens, semnatarii codului vor beneficia de o sarcină administrativă redusă și de o securitate juridică sporită în comparație cu furnizorii care dovedesc conformitatea în alte moduri.

Codul va fi completat de orientări ale Comisiei privind IA de uz general care urmează să fie publicate înainte de intrarea în vigoare a obligațiilor privind IA de uz general. Orientările vor clarifica ce intră și ce nu intră în domeniul de aplicare al normelor privind IA de uz general din Regulamentul privind IA.

Sursa: Comisia Europeană

Articolul Codul general de bune practici privind inteligența artificială a fost adoptat de Comisia Europeana. Ce prevede apare prima dată în Go4IT.

View the full article

Donator: SteamDB

Donator: SteamLadder

Steam Level Up: https://slvlup.com/r/krrna6

Steam™ Hour Boosting!: https://freehourboost.com/?r=cosminzm

3177671.png

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information