Skip to content
View in the app

A better way to browse. Learn more.

GAMELIFE România

A full-screen app on your home screen with push notifications, badges and more.

To install this app on iOS and iPadOS
  1. Tap the Share icon in Safari
  2. Scroll the menu and tap Add to Home Screen.
  3. Tap Add in the top-right corner.
To install this app on Android
  1. Tap the 3-dot menu (⋮) in the top-right corner of the browser.
  2. Tap Add to Home screen or Install app.
  3. Confirm by tapping Install.

Un tânăr de 19 ani a strâns 11 milioane de dolari pentru un startup. Compania produce un computer cu AI, dar fără ecran

  • Administrators

rssImage-64434623224a4c5fad31992d7f221d1c.jpeg

Un antrepreneor în vârstă de 19 ani, din San Francisco, a atras o finanțare de 11 milioane de dolari pentru Ghost, startup-ul său care dezvoltă Core, un computer fără ecran proiectat să ruleze permanent agenți personali de inteligență artificială. Dispozitivul costă 3499 de dolari și este prezentat de fondatorul Zain Javaid drept un „creier într-o cutie”.

Runda de finanțare a fost condusă de Andreessen Horowitz, unul dintre cele mai cunoscute fonduri americane de capital de risc. Compania de investiții a susținut, de-a lungul timpului, nume importante din industria tehnologiei, precum Facebook, Instagram, GitHub, Coinbase și Slack, relatează TechCrunch.

Core nu este conceput ca un computer obișnuit. Aparatul nu are monitor și este controlat de pe telefon, prin intermediul unei aplicații care include și un mod vocal. Obiectivul companiei este ca agenții AI să funcționeze fără întrerupere, să analizeze informațiile disponibile și să conecteze datele din calculator, aplicații și dispozitivele inteligente din locuință.

Un dispozitiv care încearcă să anticipeze nevoile utilizatorului

Viziunea pe termen lung a lui Javaid presupune ca inteligența artificială să nu mai aștepte de fiecare dată instrucțiuni explicite, ci să identifice singură situațiile în care poate interveni. Fondatorul a oferit drept exemplu un scenariu în care Core corelează pulsul ridicat al utilizatorului cu nopțile de lucru prelungite și cu sezonul gripal, apoi îl avertizează că există riscul să se îmbolnăvească.

Procesarea informațiilor ar urma să fie realizată local, direct pe dispozitiv, iar datele sunt criptate, potrivit publicației pakistaneze TechJuice. Această abordare este prezentată drept una dintre principalele diferențe față de serviciile AI care depind în mare măsură de infrastructura cloud.

„Utilizatorul deține totul”, a declarat Javaid. Fondatorul susține, de asemenea, că dispozitivul va continua să funcționeze chiar dacă Ghost își va înceta activitatea, deoarece modelele și datele necesare sunt păstrate local.

Core include o placă grafică Nvidia RTX Pro 4000 SFF Blackwell, destinată rulării modelelor de inteligență artificială, un procesor AMD Ryzen 5 7600, 64 GB de memorie RAM și un SSD de 1 TB, notează International Business Times. Aparatul este livrat cu trei modele AI preinstalate – Qwen 3.8-Next, Qwen 3.8-27B și Gemma 4-31B – iar utilizatorii pot descărca și alte modele de pe platforma Hugging Face.

Introducing Core, The Personal Al Computer

The most powerful technology humanity has built should belong to you

Order today: https://t.co/tlNxSu5B5C https://t.co/C8Rqv4eHLl

— Zain Javaid (@zainmfj) October 5, 2026

Ghost mizează pe software, nu doar pe componente puternice

Javaid afirmă că prețul dispozitivului „reflectă hardware-ul și software-ul lui Core, construite special pentru a rula agenți AI”. Unitățile sunt asamblate în San Francisco, iar primele livrări sunt programate pentru sfârșitul lunii octombrie.

Fondatorul Ghost susține că principala dificultate nu este construirea unui computer performant, ci dezvoltarea unui sistem software capabil să înțeleagă contextul vieții utilizatorului, să rețină informațiile relevante și să acționeze autonom. Din acest motiv, Javaid nu pare îngrijorat de o eventuală concurență venită din partea marilor companii tehnologice.

Faptul că giganții industriei au acces la procesoare, plăci grafice și modele AI nu înseamnă că au realizat deja același tip de produs, a explicat antreprenorul, potrivit Blic. Core încearcă astfel să ocupe o nișă aflată la intersecția dintre computerul personal, automatizarea locuinței și asistenții AI autonomi.

Echipa Ghost mai include trei cofondatori: Nicholas Chua, în vârstă de 19 ani, Yifei Chen, de 24 de ani, și Gautam Sharda, de 23 de ani. Finanțarea obținută oferă startup-ului resursele necesare pentru a continua dezvoltarea produsului și pentru a demonstra dacă un computer fără ecran, dedicat exclusiv agenților AI, poate deveni o nouă categorie de dispozitive personale.

Sursa: Mediafax

Articolul Un tânăr de 19 ani a strâns 11 milioane de dolari pentru un startup. Compania produce un computer cu AI, dar fără ecran apare prima dată în Go4IT.

View the full article

Featured Replies

No posts to show

Create an account or sign in to comment

Recently Browsing 0

  • No registered users viewing this page.

Account

Navigation

Search

Search

Configure browser push notifications

Chrome (Android)
  1. Tap the lock icon next to the address bar.
  2. Tap Permissions → Notifications.
  3. Adjust your preference.
Chrome (Desktop)
  1. Click the padlock icon in the address bar.
  2. Select Site settings.
  3. Find Notifications and adjust your preference.