jurnalulunuivisator.ro Timpul nu se mai întoarce: de ce amânăm lucrurile care contează cu adevărat

[th3#afk]

 

Timpul nu se mai întoarce: de ce amânăm lucrurile care contează cu adevărat

Spunem adesea că nu avem suficient timp.

 

Nu avem timp să ne odihnim. Nu avem timp să ne vedem părinții. Nu avem timp să ne jucăm cu propriii copii. Nu avem timp să începem proiectul la care visăm, să învățăm ceva nou sau să ne ocupăm de lucrurile care ne fac cu adevărat fericiți.

Și totuși, zilele trec.

Săptămânile se transformă în luni, lunile în ani, iar multe dintre lucrurile pe care ni le-am promis rămân undeva într-un „mâine” care pare că nu mai vine.

Banii pierduți pot fi câștigați din nou. Un obiect stricat poate fi înlocuit. Unele oportunități ratate pot fi urmate de altele. Dar timpul consumat nu poate fi cumpărat, recuperat sau retrăit.

Poate că aceasta este una dintre cele mai greu de acceptat lecții despre viață:

Timpul nu se mai întoarce.

De ce avem impresia că vom avea timp mai târziu?

Când suntem tineri, viața pare nesfârșită.

Avem senzația că există întotdeauna suficient timp pentru ceea ce ne dorim. Dacă nu facem ceva astăzi, vom face mâine. Dacă nu începem anul acesta, vom începe anul viitor.

Spunem:

„O să călătoresc când voi avea mai mulți bani.”

„O să petrec mai mult timp cu familia când voi fi mai liber.”

„O să încep să am grijă de mine de luni.”

„O să îl sun mâine.”

„O să îmi urmez visul când va apărea momentul potrivit.”

Acest „mai târziu” ne oferă o senzație de siguranță. Ne face să credem că lucrurile importante nu au fost pierdute, ci doar amânate.

Problema este că viața nu ne garantează că vom avea mai târziu aceleași posibilități, aceiași oameni lângă noi, aceeași sănătate sau aceleași dorințe.

Uneori apare timpul, dar dispare ocazia.

Alteori apare ocazia, dar nu mai avem curajul.

Iar câteodată, când în sfârșit suntem pregătiți, descoperim că oamenii alături de care voiam să trăim acel moment nu mai sunt acolo.

Suntem ocupați, dar nu întotdeauna cu lucrurile importante

Mulți dintre noi trăim într-o permanentă grabă.

Ne trezim, mergem la serviciu, rezolvăm probleme, plătim facturi, răspundem la mesaje și încercăm să ne îndeplinim toate responsabilitățile. La sfârșitul zilei suntem obosiți, dar avem senzația că tot nu am făcut suficient.

A fi ocupat nu înseamnă însă întotdeauna că ne folosim timpul pentru ceea ce contează.

Putem petrece ore întregi privind telefonul și apoi să spunem că nu avem zece minute pentru o conversație adevărată.

Putem munci ani întregi pentru a le oferi celor dragi o viață mai bună, dar să uităm că ei au nevoie și de prezența noastră.

Putem alerga după lucruri despre care credem că ne vor face fericiți, fără să observăm că sacrificăm chiar momentele din care ar fi putut fi construită fericirea.

Responsabilitățile nu pot fi ignorate. Cu toții avem nevoie de bani, stabilitate și siguranță. Dar, din când în când, merită să ne întrebăm:

Cât din timpul meu este oferit lucrurilor pe care le iubesc și cât este consumat doar din obișnuință?

Copiii cresc în timp ce noi suntem ocupați

Când ai un copil, zilele pot părea lungi.

Există oboseală, griji, întrebări, jucării împrăștiate și multe momente în care ai vrea doar câteva minute de liniște.

Dar anii sunt surprinzător de scurți.

Copilul care astăzi te roagă să te joci cu el va deveni, într-o zi, adolescentul care își va dori propriul spațiu. Mâna aceea mică, pe care acum o ții când traversați strada, nu va rămâne mică pentru totdeauna.

Nu trebuie să fim părinți perfecți și nici să transformăm fiecare zi într-o amintire spectaculoasă.

Uneori, cele mai importante momente sunt cele care par obișnuite:

O poveste citită înainte de culcare.

O plimbare prin parc.

O conversație fără telefon în mână.

O îmbrățișare.

O după-amiază în care suntem cu adevărat prezenți.

Copiii probabil nu își vor aminti fiecare lucru pe care l-am cumpărat pentru ei. Dar își pot aminti felul în care se simțeau atunci când eram împreună.

Părinții noștri nu vor rămâne pentru totdeauna la fel

În copilărie, părinții par de neclintit.

Sunt oamenii care știu ce trebuie făcut, care găsesc soluții și care par să fie mereu acolo. Apoi, aproape fără să observăm, timpul începe să schimbe lucrurile.

Părul lor încărunțește. Pașii devin mai înceți. Apar problemele de sănătate. Conversațiile pe care le-am amânat ani întregi încep să capete o altă greutate.

Spunem că îi vom vizita săptămâna viitoare.

Că îi vom suna mâine.

Că vom avea timp să ascultăm poveștile pe care le-am auzit deja de zeci de ori.

De cele mai multe ori chiar credem că o vom face.

Dar vine o zi în care am da orice să mai putem auzi încă o dată una dintre acele povești.

Nu putem opri timpul și nici nu îi putem ține pe oamenii dragi lângă noi pentru totdeauna. Putem însă să nu îi lăsăm să devină importanți doar după ce îi pierdem.

Momentul perfect este una dintre cele mai convingătoare iluzii

Amânăm multe visuri pentru că așteptăm condițiile ideale.

Mai mulți bani.

Mai multă experiență.

Mai multă încredere.

Mai puține probleme.

Un program mai liber.

Certitudinea că vom reuși.

Dar momentul perfect rareori există.

Aproape fiecare început vine cu îndoieli, teamă și întrebări. Dacă așteptăm până când nu ne mai este frică, s-ar putea să nu începem niciodată.

Nu trebuie să avem toate răspunsurile înainte de primul pas.

Un proiect poate începe cu o singură pagină. O schimbare poate începe cu zece minute pe zi. O relație poate începe să se vindece printr-o conversație sinceră. Un vis poate începe cu o încercare imperfectă.

Timpul va trece oricum.

Peste un an putem fi tot în locul în care suntem astăzi sau putem privi în urmă către ziua în care am avut curajul să începem.

De ce amânăm chiar și lucrurile care ne-ar face bine?

Nu amânăm întotdeauna din lene.

Uneori amânăm pentru că ne este teamă.

Dacă încercăm, putem eșua. Dacă spunem ceea ce simțim, putem fi respinși. Dacă schimbăm ceva, putem descoperi că noul drum este mai greu decât cel vechi.

Atât timp cât un vis rămâne doar în mintea noastră, el poate fi perfect. În momentul în care încercăm să îl transformăm în realitate, apare posibilitatea ca lucrurile să nu iasă așa cum ne-am imaginat.

De aceea, uneori preferăm să spunem:

„Aș fi putut, dacă aș fi încercat.”

Această propoziție poate părea mai ușor de suportat decât:

„Am încercat și nu am reușit.”

Dar eșecul ne oferă măcar un răspuns și o lecție. Amânarea ne lasă doar cu întrebarea despre ce s-ar fi putut întâmpla.

Telefonul ne poate lua mai mult timp decât realizăm

Telefonul ne ajută să comunicăm, să găsim informații și să rămânem conectați. Dar ne poate consuma și o parte uriașă din viață fără să observăm.

Intrăm pentru câteva minute și ieșim după o oră.

Derulăm fotografii, clipuri și viețile altor oameni. La sfârșit nu ne simțim neapărat mai odihniți sau mai fericiți. Uneori rămânem doar cu senzația că alții trăiesc mai bine decât noi.

Așa apare și comparația cu ceilalți, care ne poate afecta felul în care ne privim propria viață.

Nu este nevoie să renunțăm la tehnologie. Este suficient să observăm cât timp îi oferim și ce primim în schimb.

O jumătate de oră petrecută zilnic fără rost pe telefon înseamnă peste 180 de ore într-un an.

În acel timp am putea citi mai multe cărți, învăța ceva nou, face mișcare, construi un proiect sau pur și simplu sta alături de cineva drag.

Nu fiecare clipă trebuie să fie productivă

A prețui timpul nu înseamnă să transformăm fiecare secundă într-o sarcină.

Nu trebuie să muncim permanent, să urmărim rezultate sau să ne simțim vinovați atunci când ne odihnim.

Și odihna este importantă.

O plimbare fără o destinație precisă nu este timp pierdut. O după-amiază liniștită alături de familie nu este lipsă de productivitate. Nici momentele în care stăm singuri cu propriile gânduri nu sunt inutile.

Timpul nu trebuie doar umplut.

Trebuie și trăit.

Diferența nu este între a fi productiv și a nu face nimic. Diferența este între timpul ales conștient și timpul care dispare fără să știm unde s-a dus.

Cum putem folosi mai bine timpul pe care îl avem?

Nu putem controla cât timp vom avea, dar putem controla o parte din felul în care îl folosim.

Putem începe cu lucruri simple:

Să sunăm omul la care ne-am gândit, fără să mai așteptăm o ocazie specială.

Să lăsăm telefonul deoparte atunci când cineva ne vorbește.

Să spunem mai des „te iubesc”, „mulțumesc” și „îmi pare rău”.

Să petrecem timp cu oamenii lângă care putem fi noi înșine.

Să renunțăm la unele obligații care nu ne mai reprezintă.

Să facem primul pas spre lucrul pe care îl amânăm de ani întregi.

Să înțelegem că timpul oferit unui om este o parte din viața noastră pe care alegem să i-o dăruim.

Nu avem nevoie de o schimbare spectaculoasă într-o singură zi. Uneori este suficient să alegem mai atent ce facem cu ziua de astăzi.

Lucrurile pe care oamenii le regretă sunt adesea cele nefăcute

La finalul unei perioade importante din viață, rareori ne gândim că ar fi trebuit să petrecem mai mult timp privind un ecran sau îngrijorându-ne din cauza părerilor unor oameni care nu ne cunoșteau cu adevărat.

Ne gândim la conversațiile pe care nu le-am avut.

La locurile în care nu am mers.

La oamenii pe care nu i-am apreciat suficient.

La visurile pentru care nu am avut curaj.

La momentele în care am fost prezenți fizic, dar cu gândul în altă parte.

Nu toate regretele pot fi evitate. Oricât de atent am trăi, vor exista alegeri pe care le vom privi diferit mai târziu.

Dar putem încerca să nu lăsăm lucrurile cu adevărat importante mereu la sfârșitul listei.

Nu putem păstra timpul, dar putem păstra ceea ce facem cu el

Fiecare zi pe care o trăim devine o parte din povestea noastră.

Unele zile vor fi extraordinare. Altele vor părea complet obișnuite. Dar tocmai din aceste zile obișnuite este construită cea mai mare parte a vieții.

Viața nu începe după ce rezolvăm toate problemele.

Nu începe când avem suficienți bani.

Nu începe după ce găsim locul de muncă perfect, casa perfectă sau momentul perfect.

Viața se întâmplă acum, inclusiv în perioada în care încă încercăm să ajungem acolo unde ne dorim.

Timpul nu se mai întoarce, dar asta nu trebuie să ne sperie.

Ar trebui să ne amintească să privim mai atent ziua pe care o avem în față.

Să nu amânăm toate bucuriile.

Să nu presupunem că oamenii dragi vor fi mereu acolo.

Să nu lăsăm frica să hotărască în locul nostru.

Și să nu așteptăm o altă viață pentru a începe să o trăim pe aceasta.

Aceasta este una dintre ideile dezvoltate în articolul „10 lecții despre viață care ne pot schimba felul de a gândi”, unde fiecare lecție ne invită să privim altfel alegerile, relațiile și timpul pe care îl avem.

Poate că nu putem recupera ziua de ieri.

Dar putem decide ce facem cu ziua de astăzi.

Tu ce lucru important ai tot amânat, deși știi că timpul nu se mai întoarce?