Administrators COSMIN Posted May 13 Administrators Posted May 13 O ambarcațiune „de nescufundat”, produsă în România de compania BlueSpace Technology sub licență ucraineană, este expusă la expoziția militară BSDA 2026, care se desfășoară în aceste zile la București. Potrivit lui Constantin Pintilie, CEO al companiei, ambarcațiunea poate fi folosită pentru tipuri multiple de operațiuni, inclusiv căutare și salvare, patrulare sau atac. „Fiind modulară, se poate adapta pentru orice rol”, a explicat el. Ambarcațiunea, care are un echipaj de două persoane și poate fi echipată cu sisteme anti-dronă, mitraliere sau chiar cu drone de atac, are o capacitate maximă de transport de 14 persoane. Pe versiunea de 14 m se poate instala și un lansator de rachete. O caracteristică interesantă este că, datorită materialelor folosite, ambarcațiunea nu poate fi scufundată complet. „Designul este clasic, dar în urma experiențelor de luptă, tuburile clasice au fost înlocuite cu aceste panouri de spumă interschimbabile. Observați că au șuruburi de prindere, astfel că un panou lovit poate fi demontat și înlocuit în 15 minute”, a declarat Cătălin Grădinaru, reprezentant al BlueSpace, pentru Go4it. „Ambarcațiunea este nescufundabilă deoarece chila este umplută cu spumă. Chiar dacă apare o gaură, nava nu se va scufunda, iar bordul are protecție balistică de nivel doi”, a adăugat el. BlueSpace are deja un client extern interesat de acest produs. „Abia am adus barca, este prima oară când o prezentăm”, a mai spus Grădinaru. Autonomia, la viteză de croazieră, este de până la 20 de ore de funcționare continuă, iar în configurația cu două motoare poate atinge o viteză maximă de 55 de noduri. Prețul diferă în funcție de configurație, dar modelul cu lungimea de 8 metri expus la BSDA costă aproximativ 150.000 de euro. Lungimea variază de la 6 m până la 14 m. „Depinde mult de motorizare și de numărul de echipamente instalate. Este greu de definit un preț fix”, a explicat reprezentantul companiei. BSDA 2026 (Black Sea Defense, Aerospace and Security) este cea de-a 10-a ediție a celei mai mari expoziții internaționale de armament și tehnică militară din Europa de Sud-Est, desfășurată la București în perioada 13 – 15 mai. Participă peste 650 de firme expozante din 36 de țări. Articolul BSDA 2026: Ambarcațiunea militară „de nescufundat”, produsă în România sub licență ucraineană apare prima dată în Go4IT. View the full article Donator: SteamDB Donator: SteamLadder Steam Level Up: https://slvlup.com/r/krrna6 Steam™ Hour Boosting!: https://freehourboost.com/?r=cosminzm
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now