MacBook Neo: Apple încearcă să câștige teren în piața dispozitivelor pentru educație - Stiri - GAMELIFE România Jump to content

Recommended Posts

  • Administrators
Posted

rssImage-8393c48e932800a4a17ce8e80e3f2c46.jpeg

Lansarea laptopului MacBook Neo marchează una dintre cele mai ambițioase încercări ale companiei Apple de a reveni în segmentul computerelor dedicate educației, scrie firma de analiză Counterpoint Research.

Cu un preț de pornire de aproximativ 599 de dolari, sau 499 de dolari pentru sectorul educațional, dispozitivul devine cel mai accesibil MacBook de până acum.

Prin această strategie, Apple încearcă să concureze mai direct cu laptopurile ieftine și cu dispozitivele Chromebook, care domină de ani buni sălile de clasă.

MacBook Market Share in $400-$699 Segment

MacBook Neo

Source: Counterpoint PC 360 Service

Dominanța Chromebook în școli

În ultimul deceniu, compania Google a câștigat o poziție solidă în sistemul educațional, în special în segmentul K-12 (gradiniță-liceu). Costurile reduse ale Chromebookurilor, administrarea simplă prin cloud și integrarea cu instrumente precum Google Workspace și Google Classroom au făcut ca aceste dispozitive să devină standardul în multe instituții de învățământ.

În plus, investițiile masive în tehnologie educațională din perioada pandemiei au consolidat acest ecosistem, făcând dificilă revenirea altor platforme în școli.

Universitățile, o oportunitate pentru Apple

În schimb, în mediul universitar, deciziile de cumpărare sunt adesea luate de studenți, nu de instituții. În acest context, laptopurile Apple au avut în mod tradițional o poziție favorabilă, datorită popularității sistemului macOS și integrării cu alte dispozitive din ecosistemul companiei.

Totodată, cerințele academice din universități – precum programarea, designul grafic sau analiza datelor – necesită performanțe mai ridicate și compatibilitate cu software profesional, domenii în care Chromebookurile sunt mai puțin competitive.

O strategie pe termen lung

Chiar dacă noul MacBook Neo are șanse reduse să înlocuiască Chromebookurile în școlile primare și secundare, dispozitivul ar putea juca un rol strategic pentru Apple. Prin reducerea prețului de intrare în ecosistemul macOS, compania încearcă să atragă mai devreme utilizatorii tineri și să îi fidelizeze pe termen lung.

În acest sens, MacBook Neo ar putea deveni o punte între utilizarea dispozitivelor simple din școală și cerințele mai complexe ale mediului universitar sau profesional.

Articolul MacBook Neo: Apple încearcă să câștige teren în piața dispozitivelor pentru educație apare prima dată în Go4IT.

View the full article

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information