Peste 2,5 miliarde de dispozitive Apple sunt active în lume - Stiri - GAMELIFE România Jump to content

Peste 2,5 miliarde de dispozitive Apple sunt active în lume


Recommended Posts

  • Administrators
Posted

rssImage-cee52cd45fa9fd78ddd6cbc912884b8f.jpeg

Apple a anunțat astăzi că, în prezent, există peste 2,5 miliarde de dispozitive ale companiei active în lume.

„Suntem, de asemenea, încântați să anunțăm că baza noastră de utilizatori are acum peste 2,5 miliarde de dispozitive active, ceea ce dovedește satisfacția incredibilă a clienților față de cele mai bune produse și servicii din lume”, a declarat Tim Cook, CEO Apple, într-un comunicat de presă în care a anunțat rezultatele financiare record ale companiei.

Apple a declarat că avea peste 2,35 miliarde de dispozitive active în perioada similară a anului trecut, iar acest număr continuă să crească. Această comunitate imensă de utilizatori indică oportunitatea uriașă pe care Apple o are acum de a vinde servicii software, de la abonamente Apple Music, la subscripții de stocare iCloud+ și până la noul pachet Apple Creator Studio cu Final Cut Pro, Logic Pro, Pixelmator Pro și alte aplicații.

Rezultate financiare excelente pentru Apple la sfârșitul lui 2025

Anunțul acesta vine drept o concluzie logică a excelentelor rezultatele financiare înregistrate de companie în primul trimestru fiscal al anului 2026, care corespunde celui de-al patrulea trimestru calendaristic al anului 2025.

Pentru această perioadă, Apple a înregistrat venituri de 143,8 miliarde de dolari și un profit net trimestrial de 42,1 miliarde de dolari, sau 2,84 dolari pe acțiune diluată, comparativ cu venituri de 124,3 miliarde de dolari și un profit net trimestrial de 36,3 miliarde de dolari, sau 2,40 dolari pe acțiune diluată, în trimestrul similar al anului trecut.

Apple a stabilit recorduri istorice în timpul trimestrului în ceea ce privește veniturile totale, câștigurile per acțiune, veniturile din iPhone și veniturile din servicii. Veniturile totale au crescut cu 16% față de anul precedent, în timp ce câștigurile per acțiune au crescut cu 19%.

Marja brută pentru trimestru a fost de 48,2%, comparativ cu 46,9% în trimestrul similar al anului trecut. Apple a anunțat, de asemenea, plata unui dividend trimestrial de 0,26 dolari per acțiune, plătibil pe 12 februarie acționarilor înregistrați la data de 9 februarie.

Pentru trimestrul curent care se încheie la finalul lunii martie, Apple estimează o creștere a veniturilor de la an la an între 13% și 16% și o marjă brută între 48% și 49%.

Sursa: Mac Rumors

Articolul Peste 2,5 miliarde de dispozitive Apple sunt active în lume apare prima dată în Go4IT.

View the full article

Donator: SteamDB

Donator: SteamLadder

Steam Level Up: https://slvlup.com/r/krrna6

Steam™ Hour Boosting!: https://freehourboost.com/?r=cosminzm

3177671.png

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information