Administrators COSMIN Posted January 26 Administrators Posted January 26 De-a lungul timpului, și-au făcut apariția tot felul de discuții despre eventuala demisie (sau retragere) a lui Tim Cook din funcția de CEO al Apple, dar aceste relatări au oferit, mai mereu, informații contradictorii. Spre exemplu, acum câteva luni, Financial Times a raportat că Apple se pregătea pentru demisia lui Cook încă de la începutul anului 2026. Cu toate acestea, în cea mai recentă ediție a newsletter-ului Power On, Mark Gurman de la Bloomberg a afirmat că acest termen „pare improbabil”. Gurman a declarat anterior că ar fi „șocat” dacă Cook ar demisiona înainte de jumătatea anului 2026, așa că ar putea rămâne CEO cel puțin până la evenimentul WWDC din iunie. Au existat speculații conform cărora Tim Cook ar putea deveni președintele consiliului de administrație al Apple după ce va demisiona din funcția de CEO, dar se pare că această tranziție nu va avea loc în curând, deoarece actualul președinte al Apple, Arthur D. Levinson, urmează să fie reales la adunarea anuală a acționarilor companiei din 24 februarie. Apple are însă o politică conform căreia directorii nu pot candida pentru realegere după vârsta de 75 de ani, dar compania a cerut acționarilor să facă o excepție pentru Levinson, în vârstă de 75 de ani, datorită experienței și expertizei sale semnificative. Vicepreședintele senior al Apple pentru inginerie hardware, John Ternus, este considerat de mulți ca fiind cel mai probabil succesor al lui Cook. La începutul acestei săptămâni, Gurman a raportat că Cook i-a încredințat lui Ternus supravegherea echipelor de design ale Apple la sfârșitul anului trecut și a afirmat că această mișcare este un semn cât se poate de clar că Ternus este principalul candidat la funcția de CEO, după retragerea lui Cook. Cook este CEO al Apple din august 2011 și a atins vârsta tipică de pensionare de 65 de ani anul trecut. Pare din ce în ce mai probabil că perioada în care se află la conducerea companiei se apropie de sfârșit, dar Mark Gurman pare încrezător că predarea ștafetei nu reprezintă încă un gest iminent, aflându-se încă la multe luni distanță. Sursa: Mac Rumors Articolul Când se va retrage Tim Cook din poziția de CEO al Apple? apare prima dată în Go4IT. View the full article Donator: SteamDB Donator: SteamLadder Steam Level Up: https://slvlup.com/r/krrna6 Steam™ Hour Boosting!: https://freehourboost.com/?r=cosminzm https://guns.lol/cosmingl
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now