Search the Community

Conform aprecierii unanime a celor mai reputaţi astrofizicieni, este cert că mesajele catalogate drept „semnale nedescifrate de origine nedeterminată” aparțin unor superfiinţe a căror tehnologie este deosebit de avansată, comparativ celei terestre. Pentru descifrarea „secretelor” acestora, în prezent cei mai reputaţi savanţi ai lumii sunt angrenaţi în „Programele de ascultare a cosmosului”. Originea nedeterminată a mesajelor cosmice Alături de misiunile spațiale ale navelor cosmice pilotate sau automate, ale staţiilor orbitale, navetelor spaţiale şi plasarea unor aparate automate dirijate de pe Pămînt, principalele radiotelescoape optice terestre au elaborat programe speciale destinate recepţionării şi emiterii de mesaje în Univers. În ultimul timp, principalele centre astronomice ale lumii au recepţionat un număr neobişnuit de mare de semnale ciudate, necunoscute, catalogate de specialiştii americani ca fiind de „origine nedeterminată”. Tentaţia pentru descoperirea unor noi civilizaţii a antrenat nume de referinţă ale astrofizicii mondiale. Astfel, conform savantului american Bernard Bred, faptul că „Programele de ascultare a cosmosului” sunt prioritățile momentului este absolut normal, deoarece există sute de milioane de planete care dispun de condiţii favorabile pentru dezvoltarea vieţii, practic fiind aproape o certitudine că în Univers există superfiinţe care au ajuns la trepte inimaginabile ale dezvoltării performanţelor tehnice şi ale inteligenţei. Teoria colonizării lumilor Celebrul astronom american Carl Sagan (1934-1996) este autorul unei teorii, unanim recunoscute, referitoare la mecanismul colonizării lumilor. Conform acesteia, civilizaţiile extragalactice aflate într-un sistem planetar oarecare pot efectua misiuni de „colonizare” a altor planete, necunoscute, asemănător „plantelor agăţătoare”, „din aproape în aproape”. Uneori, aceste aventuri coloniale pot dura mii de ani, existând posibilitatea ca civilizaţii „învecinate” să nu se cunoască între ele. În cazul celor mai pesimiste calcule se apreciază că o astfel de entitate aflată la o distanță de două sute de ani lumină a început explorarea spațiului prin colonizări succesive, abia acum existând posibilitatea practică că navele spaţiale să se afle la marginea sistemului nostru solar. Dacă ţinem cont de faptul că în Galaxia noastră se află aproximativ 150 de miliarde de stele, iar în Univers există cel puţin un miliard de galaxii care, la rândul lor, se grupează roiuri şi grupe de galaxii, atunci „avalanşa” semnalelor de origine necunoscută este o certitudine a prezenţei civilizaţiilor superioare omului în zona de „recepţie” a Pământului, fapt relevat și de către cele mai importante radiotelescoape din lume: Arecibo (Puerto Rico), Big Bear, Mount Wilson (Statele Unite), Haute-Provence (Franţa), Sydney (Australia) sau Pulkovo (Rusia). Tipuri de civilizatii Se apreciază că pe unele planete viaţa a evoluat mult mai repede şi mai complex decât pe Pământ. Calculele efectuate de către astrofizicieni estimează că numai în Calea Lactee este posibilă existenţa civilizațiilor superioare omului pe cel puţin 10.000 de plante. De asemenea, trebuie să luăm în calcul si faptul că unele civilizaţii cosmice s-au dezvoltat în alte semne, deosebite, necunoscute oamenilor, astfel încât chiar dacă suntem în contact direct cu acestea, din cauza diferenţei tehnologice este aproape imposibil să le recunoaştem. Conform clasificării întocmite de către profesorul George Dynon de la Universitatea americană Princeton, în prezent există mai multe tipuri de civilizaţii spaţiale. Astfel: Civilizaţiile de gradul I (similare celei pământene) sunt civilizaţii care folosesc toate tipurile de resurse energetice de care dispune la un moment dat planeta respectivă; Civilizaţiile de gradul II sunt civilizaţii care ulterior epuizării resurselor energetice ale planetei au capacitatea de a se reorganiza; Civilizaţiile de gradul III recunosc mai multe entităţi galactice care se ajută reciproc folosind în comun energia galaxiilor respective. Descoperiri științifice Existenţa civilizaţiilor extraterestre este probată şi de ultimele descoperiri ştiinţifice care atestă prezenţa unor substanţe organice în interiorul meteoriţilor, cât si a moleculelor de apă chiar şi în atmosfera unor stele” fierbinţi a căror temperatură la suprafață este de peste 300 de grade Celsius. Conform teoriilor unanim acceptate, condiţiile fundamentale pentru existenţa vieţii în Univers sunt: prezenţa oxigenului şi a apei, temperaturi maxime de 80 grade Celsius, presiunea atmosferică între 0.01 şi 1400 de atmosfere şi lipsa radiaţiilor nocive. Totuşi, pe suprafața Pămîntului au fost descoperite specii de bacterii anaerobe (trăiesc fără oxigen) si bacterii termofile ( trăiesc în interiorul vulcanilor, reproducerea acestora făcându-se în mod normal la o temperatură de 200 grade Celsius). Totodată, în Antarctica s-au descoperit bacterii care trăiesc în atmosfera rarefiată la – 100 de grade Celsius, iar în sarcofagele egiptene s-a reuşit izolarea unor bacterii (vii), vechi de aproximativ 6000 de ani. Tocmai de aceea trebuie luat în calcul faptul ca foarte mulți savanți greșesc în momentul când caută în spațiu planete asemanătoare Pământului, unde oxigenul și apa ar fi elixirurile vieții. Greșesc pentru că nu este obligatoriu ca anumite sa existe după aceleași principii ca ființele de pe Pământ. Poate alte ființe din acest univers respira azot, sau își umplu „plamanii” ipotetici cu mercur ca să poată respira. În aceste condiţii este sigur că viaţa este un atribut general, existenţa altor civilizaţii fiind indiscutabilă. Sursa: enigmatica.ro

Universul "Universul poate fi paralel , poate exista un multivers , prin care oamenii sa ia legatura unii cu altii si totodata pot exista civilizatii mai indepartate si mult mai avansate fata de noi? Aceasta este intrebarea care inca ne contrariaza cu dovezi pro si contra ca exista sau ca vor exista alte pamanturi la fel ca al nostru in care specia sa continue un interes special fata de propriul eu !" V-ați uitat vreodată spre stele, întrebându-vă dacă undeva, acolo, în nemărginirea Universului, cineva sau ceva se uită înapoi spre dumneavoastră? V-ați întrebat vreodată dacă tot acolo, în imensitatea cosmosului, viața a apărut dintr-o scânteie, așa cum a făcut-o și pe Terra? Sentimentul pe care îl trăim este unul confuz, atunci când ne ridicăm astfel de întrebări. Am vrea să credem că există și alte forme de viață inteligente în Univers. Și totuși, până acum am rămas complet singuri, o specie inteligentă într-un uriaș deșert cosmic. La nivel teoretic, lucrurile stau altfel. Pentru fiecare dintre cele 2.000 de stele pe care le vedeți cu ochiul liber, în mod normal, seară de seară (în serile senine se văd până la 6.000), există alte 50 de milioane numai în galaxia noastră. Iar Calea Lactee est e doar una dintre cele peste 100 de miliarde de galaxii din Univers. Cu alte cuvinte, Soarele nostru este doar una dintre cele 10.000 de miliarde de miliarde de stele din cosmos. Evident, asta nu înseamnă că pe fiecare dintre planetele are orbitează astfeld e stele a apărut viață inteligentă, iar concluzia dezarmantă pe care o putem trage azi este, așa cum spunea anticul Socrate, că știm că nu știm nimic despre ce este acolo, în spațiu. Există o ecuație celebră, realizată de astronomul Francis Drake, ecuație care ia în calcul rata formării noilor stele, numărul prezumptiv al stelelor cu planete solide, probabilitatea ca aceste planete solide să se afle în zona propice vieții (cel puțin așa cum o știm noi) și posibilitatea ca pe astfel de planete să apară ființe cel puțin la fel de inteligente ca noi. Astăzi, suntem mult mai îndreptățiți să completăm lacunele unei atare ecuații, mai ales datorită avansului tehnologic. Știm că numai în Calea Lactee, în fiecare an, se nasc 20 de noi stele, iar până acum am identificat peste 1.200 de planete orbitând în jurul stelelor, în afara sistemului nostru solar, un sfert dintre acestea fiind similare Terrei. Pe de altă parte, am descoperit puterea de adaptare și de rezistență a vieții pe o planetă. Însă modul în care apare viața și cât de ușor o poate face, rămâne un mister. Unii astronomi consideră viața ca un factor inevitabil pe planetele care permit apariția ei. Alții susțin că viața în formele ei simple este comună în Univers, însă cea inteligentă este extrem de rară. Există și voci, așa cum este cea a cercetătorului Paul Davies de la Universitatea din Arizona, care afirmă că Terra este unică, iar noi suntem singuri într-un deșert de întuneric. Cam atât cu ecuațiile. Ce dovezi avem însă? Se vorbește teribil în ultimele zile despre o extraordinară descoperire a roverului Curiosity pe Marte, o descoperire care ar putea intra în cărțile de istorie. Să fie vorba despre viață marțiană? O să vă dezamăgesc atunci când îl voi cita pe același Paul Davies, omul de știință care este de părere că și dacă viața microbiană ar fi descoperită pe Marte, asta nu ar însemna mai nimic. Marte și Terra, în accepțiunea lui Davies, nu sunt ecosisteme independente. Cel mai probabil, viața are aceleași origini pe ambele planete. A descoperi viață pe Titan, singurul loc din sistemul nostru solar pe care există lichide, chiar dacă e vorba de etan, ar însemna, da, o revoluție. Pentru că atunci am vorbi de viață cu alte origini decât cele terestre sau, posibil, marțiene. Abia atunci am putea să ne încumetăm să susținem că viața abundă în Univers. Mergem mai departe și vorbim de descoperirea unor microbi în sistemul nostru solar. Ce înseamnă asta? Înseamnă că încă nu avem nicio dovadă a existenței inteligenței similare cu cea umană. De aproape 50 de ani, scrutăm cerurile în speranța că vom surprinde măcar un singur semnal radio. Până acum nu a fost niciun rezultat. Absolut niciunul, dacă ne gândim că până și celebrul semnal WoW a fost dezmințit de către descoperitorul său ca probă a existenței vieții inteligente. Evident, asta nu înseamnă că ET nu există acolo undeva. El poate exista, dar, la fel bine, să nu știe de existența noastră. Gândiți-vă că singura dovadă că noi existăm este reprezentată de semnalele radio pe care le tot trimitem în spațiul cosmic. Asta și luminile orașelor. Dar nu transmitem radio decât din preajma celui de al doilea Război Mondial. Nu am ajuns decât la 70 de ani lumină față de Terra. Ca să vă faceți o idee despre ce înseamnă asta, imaginați-vă Calea Lactee ca având aceleași dimensiuni ca Bucureștiul. Iar dacă Terra ar fi cât celebra fântână de la Universitate, locul de întâlnire al studenților și îndrăgostiților din Capitală, atunci, ei bine, semnalul nostru radio nu a ieșit încă din Piața Universității. Reversul medaliei are același rezultat. Spațiul cosmic este imens, iar distanța la care presupusele planete pe care a apărut viața este, pur și simplu, mult prea mare ca să ajungă în timp util de la una la alta. De ce în timp util? Pentru că și viața pe o planetă are un termen de garanție. La fel cum și pe Tera va veni acel moment în care expansiunea Soarelui va face imposibilă viața în orice formă. Să nu disperăm însă, pînă acolo mai sunt cel puțin 4 miliarde de ani. Pe de altă parte, vă invit la un scurt exercițiu de imaginație. Gândiți-vă că întreaga istorie a Pământului, de la formare și până azi, ar fi de 24 de ore. Atunci, viața microbiană terestră a apărut în urmă cu circa 6 ore. Acum 30 de minute au dispărut dinozaurii iar omul nu are o existență mai mare de 3-4 secunde. Atât doar. Un timp extrem de scurt pentru a putea să pretindem pretenții de a trimite un semnal suficient de departe pentru a putea fi auzit de presupușii extratereștri inteligenți. V-ați întrebat vreoată cum ați reacționa dacă ați fi anunțați că viața inteligentă de origine extraterestră a fost descoperită? Ca avem contact cu alte civilizații din Univers? Ultimii ani ne-au arătat pregătiri asidue în acest sens. NASA are planurile ei, chiar și Biserica Catolică a anunțat că nu exclude existența „fraților noștri creștini” din Univers. Realitatea? Cel mai probabil că noi nu vom afla niciodată cum este să trăiești un asemenea moment. Chiar și dacă Terra nu este singurul loc cu viață inteligentă din Cosmos. Se pare, cel puțin până azi, că destinul nostru este acela de a ne duce viețile singuri, în acest deșert cosmic ce ne înconjoară. Și totul cu sentimentul că nu suntem singurii. Sursa: jurnalulunuivisator.ro , blogulcosmic.ro

Desi există o foarte activă „Flat Earth Society” – Societatea partizanilor pământului plat, nu s-au pus încă bazele nici unei societăţi a partizanilor teoriei pământului gol pe dinăuntru. Totusi partizanii teoriei existenţei unei civilizaţii subterane sunt destul de numerosi, având printre ei şi câţiva susţinători bine situaţi în lumea stiintifica. Înainte sa continuăm cu detaliile legate de lumea din interiorul pamantului va indemnam sa nu legati orice este scris in acest articol cu o părere a site-ului Enigmatica in legatura cu aceste relatari. Noi doar va relatam aceste speculatii prin a scoate la iveala, ce s-a scris si ce pareri au anumiti oameni despre asa-zisa lume din interiorul pamantului. O lume in interiorul Pământului Sa vedem câteva aspecte ale misterului „Pământului interior”. Cât anume din cele prezentate sunt pseudo-ştiinţă, interpretarea greşită a fenomenelor naturale, caz tipic de aberaţie psihologică, depinde doar de cititor… Se petrec lucruri inexplicabile şi CINEVA, încă necunoscut, este în spatele acestor fapte. S-ar putea ca pe undeva în adâncurile pământului să se afle o altă cheie a misterului OZN. In aprilie 1942 o expediţie compusă din savanţi de frunte încearcă să descopere golul interior al Pământului. Rezultatele expeditiei nu se cunosc… În lucrarea „The Hollow Earth” – Pământul gol pe dinăuntru”, dr. Roymond Bernard arată cititorilor că va încerca să demonstreze că „Pământul nu este nicidecum o sferă solidă ci, dimpotrivă, este gol pe dinăuntru… și comunică prin două deschizături polare cu suprafaţa… că observaţiile amiralului Richard E. Byrd… confirmă justeţea acestor descoperiri revoluţionare…” că „Polul Nord si Polul Sud nu au fost niciodată atinse”, pentru simplul motiv că ele „nici nu există…” că „explorarea acestor noi lumi este mai importantă decât explorarea spaţiului cosmic…„, că „misterioasele farfurii zburătoare sunt trimise de o civilizaţie avansată din interiorul pământului…” etc. Pamantul pe interior (schita de William Richard Bradshaw pentru nuvela din 1892 Zeita Atvabarului) După Bernard şi după mulţi alţii amiralul Byrd a raportat că în timpul zborului său peste Polul Nord, din 1947, a văzut lacuri, munţi şi păduri. Bernard îl mai citează pe amiralul Byrd spunând că a zburat mai degrabă „dincolo decât peste Polul Nord„. După efectuarea zborului său istoric, Byrd i-a spus unei ziariste că „regiunea de dincolo de Pol este centrul marelui necunoscut„. Mai târziu expediţia lui Byrd a plecat către Polul Sud si a trecut cu mii de kilometri „pe lângă el”. Editorul revistei „Flying Saucers”, Ray Palmers a scris: „La ambii Poli există imense regiuni necunoscute, perfect locuibile, întinse pe distanţe care pot fi considerate enorme, deoarece cuprind o arie mai mare decât oricare arie continentală cunoscută„. Oare?! Amiralul Byrd afirmă că: „Expediţia de la Polul Sud a fost cea mai importantă din istoria lumii„. Deşi comentariile lui Byrd au apărut în câteva ziare, descoperirea sa, comparabilă ca importanţă cu cea a lui Cristofor Columb, n-a dat naştere la alte comentarii. Parcă ostentativ cercurile ştiinţifice au rămas netulburate din 1947 până în prezent. Cu puţin timp înainte de a muri Byrd s-a referit din nou la descoperirea sa. A vorbit despre „acest continent fermecat”, despre „ţara veşnicului mister”. Cineva a dorit oare să fie ignorată o descoperire atât de importantă? Poate că rapoartele amiralului Byrd au determinat cresterea numărului expediţiilor polare din ultimii ani. A zburat într-adevăr Byrd „peste” o regiune necunoscută din interiorul cavităţii polare? Îi este refuzat publicului cunoasterea existenţei unei noi întinderi de pământ sau aceste declaraţii pur şi simplu nu pot fi luate în serios? Liniile comerciale aeriene fac mereu zboruri „peste” Polul Nord. Chiar şi oficialii de la liniile aeriene când sunt întrebaţi răspund că se fac zboruri deasupra Polului Nord, scria Ray Palmers în „Flying Saucers”, aceasta nu este întru totul adevărat. Anumite manevre de navigaţie fac imposibil un zbor în linie dreaptă, dincolo de Pol în orice sens. Întrebaţi pilotii acestor zboruri polare. „Examinând ruta zborurilor peste regiunea Polului Nord vom constata întotdeauna că, de fapt, se zboară în jurul Polului sau pe lângă el. De ce? Nu cumva dacă am merge drept spre Pol, în loc să aterizeze în partea opusă, avionul ar ajunge în această „ţară de dincolo de Pol – Centrul Marelui Necunoscut”„- aşa cum a numit-o amiralul Byrd. Locotenentul comandor David Bunger controla, în februarie 1947, un important transport al marinei Statelor Unite, când a descoperit „oaza lui Bunger” din Antarctica. Când amiralul Byrd descoperea „ţara de dincolo de Pol”, Burger şi echipajul său zburau de la Shackleton Ice Shelf spre Queen Mary Coast, Wilkes Land. Aici Bunger a descoperit cinci cadavre îngheţate, o serie de lacuri cu apă caldă, lucru pe care l-a verificat aterizând pe unul dintre ele, mărginite de două laturi de ziduri de gheaţă şi pe celelalte două, de pante. Originea acestor lacuri este necunoscută, iar mecanismul lor de apariţie este inexplicabil. Orice încercare de investigare a fost împiedicată de vremea rea. Luigi Bernachi, explorator italian în Antarctica, a spus că în timpul unei perioade de 11 luni si jumătate cantitatea de precipitaţii nu a fost prea mare şi că deşi ningea frecvent nu se aşeza niciodată un strat prea gros de zăpadă. În aceste condiţii se întreabă Bernachi din ce s-ar putea forma un iceberg? Totuşi cel mai mare gheţar din lume este aici atât de mare încât este denumit marea barieră de gheaţă – având peste 100 de mile lungime şi 50 de mile latime. Exponenţii teoriei Pământului scobit au ajuns la concluzia că munţii de gheaţă s-au format în altă parte decât în regiunile arctice. Descoperirea mamuţilor congelaţi în Antarctica pune câteva probleme interesante chiar dacă majoritatea savantilor nu acceptă ipoteza că giganticere creaturi ar exista încă în interiorul Pământului. De pildă s-a stabilit că stomacul unui mamut conţinea vegetaţie tropicală nedigerată. Un animal arctic nu ar fi avut în stomac asemenea hrană. E cam greu de acceptat teoria unei glaciaţiuni care să se fi produs atât de rapid încât să-i surprindă pe mamuţi în timp ce se hrăneau… Si cum după ce am descoperit ţara de dincolo de Pol si am aflat că OZN-urile ar putea ieşi de acolo este cazul să ne ocupăm şi de locuitorii acestei ţări. Anumiţi cercetători au combinat interpretările despre interiorul Terrei şi au găsit „probe” adecvate în manuscrisele antichităţii. Rudele noastre din subteran au ieşit periodic la suprafaţă pentru a da rasei noastre sfaturi folositoare. Eposul indian „Ramayana” a fost adesea citat în această privinţă. Textele antice îl descriu pe Rama drept un emisar al Aghartei, civilizaţie subterană mitologică care a sosit printre indieni într-un vehicul aerian. „Ramayana” face descrierea unei farfurii zburătoare tot atât de detaliat ca un martor contemporan. O altă figură misterioasă a preistoriei „Quetzalcoatl” salvatorul mayaşilor şi aztecilor, a călătorit printre indienii din Mexico, Yucatan şi Guatemala, într-o navă aeriană… Dacă cineva ar studia subiectul lumii subterane cu oarecare insistenţă ar descoperi un mare număr de cărţi care atestă că de fapt fiecare cultură are mai multe legende, care aduc în discuţie pe anticii locuitori ai „Pământului interior”. Aceste legende îi socotesc pe vizitatorii din subteran drept zeităţi sau îi respectă pentru înţelepciunea şi tehnologia lor superioară. Ray Palmers în calitatea sa de editor a unei reviste de ficţiune a primit în septembrie 1944 o scrisoare de la un oarecare Richard S. Shaver. Enigmatica scrisoare, calificată drept nebunie de către directorul publicaţiei – prezenta detaliile unui limbaj „care nu trebuie să se piardă„. Intrigat de rezultatul câtorva experienţe cu acest alfabet, Palmers s-a decis să tipărească scrisoarea în următoarea apariţie a „Povestirilor extraordinare”, una dintre cele mai vechi reviste de science-fiction. Publicarea scrisorii lui Shaver a declanşat o avalansă de scrisori din partea cititorilor. Toţi aceştia doreau să afle de unde are Shaver alfabetul. Palmers i-a comunicat lui Shaver întrebările cititorilor şi ca răspuns a primit un manuscris de 450 de pagini. Palmers a fost impresionat de tonul sincer al manuscrisului pe care Shaver îl intitula „Avertisment pentru omul viitorului”. Iată ce spunea Palmers: „Am pus o coală albă în maşina de scris şi, folosind ca bază ciudata scrisoare-manuscris a lui Shaver, am scris o povestire pe care am intitulat-o «Imi amintesc de Lemuria». Nu am denaturat faptele de bază ale manuscrisului lui Shaver decât cu o singură exceptie şi cred că am făcut o gravă greşeală. Aşa totul ar fi mai verosimil pentru cititori. Cred că toate acestea s-au petrecut doar în mintea lui Shaver şi nicidecum la oamenii din peşteri„. Palmers a publicat „Imi amintesc de Lemuria”, în „Poveşti extraordinare” din martie 1945. Palmers i-a trimis lui Shaver un onorariu pentru manuscris şi a fost foarte amuzat când a primit o scrisoare de la acesta prin care-şi exprima dorinţa ca „publicaţia să fie tipărită în această lună într-un tiraj mai mare, astfel încât avertismentul să fie citit de câ mai mulţi oameni„. Shaver scria că înţelege că există dificultăţi în legătură cu hârtia, dar va cere ajutor de la „poporul peşterilor”. „Ei”, afirmă Shaver „observă lumea de la suprafaţă şi îi vor ruga pe directori că este necesar să obtină mai multă hîrtie pentru numărul din martie„. Palmers s-a convins că are de-a face un un nebun… In „Hollow Earth”, Bernard vorbeşte despre o fotografie publicată în anul 1960 de ziarul „Glob and Mail” din Toronto Canada, care reprezintă o colină frumoasă. Un aviator pretinde că fotografia a fost făcută din avionul său în timp ce zbura „dincolo de Polul Nord”. Ray Palmers, acest entuziast colecţionar de întâmplări ciudate, a adunat unele informaţii bizare si anume: „că boul migrează iarna spre nord, că au fost văzuţi urşi indreptându-se spre regiunile din nord unde nu ar putea găsi nici un fel de hrană; că în mod precis au fost văzute vulpi la nord de paralela 80„. Potrivit celor spuse de Palmers, exploratorii sunt de acord că „… lângă Polul Nord un vânt din nord determină încălzirea atmosferei. Trunchiuri de conifere sunt aduse dinspre nord, dintr-o regiune unde se presupune că nu există vegetaţie. Au fost găsiţi fluturi şi albine în nordul îndepărtat, însă niciodată la câteva mile mai la sud…„ „Au fost descoperite varietăţi necunoscute de flori„, scrie Palmers. Păsări asemănătăoare becaţelor, dar altfel decât orice specie cunoscută vin dinspre nord şi se întorc acolo. Există iepuri regiune unde nu creşte nici un fel de vegetaţie, dar unde ea apare adusă de curenţii dinspre nord. Triburi de eschimoşi care au migrat spre nord au lăsat urme evidente din timpul popasurilor temporare, urme ce duc mereu spre nord. Eschimoşii din sud vorbesc despre triburi ce trăiesc în nordul îndepărtat. Pescăruşul binecunoscut la Polint Barrow migrează în octombrie spre nord. Doar ţara amiralului Byrd putea fi cauza acestor fapte si migraţii inexplicabile. Poate că Palmers e prea optimist când e vorba de propriile sale ipoteze. Mai mulţi sciitori au comparat legenda scandinavă „Ultima Thule” care vorbeşte despre un paradis îndepărtat la nord, cu atrăgătoarea ţară din interiorul Pământului… Altădată istoricii au considerat Groenlanda drept paradisul vikingilor, dar ei nu cunosteau clima de acolo, care cu greu ar fi putut califica locul drept un paradis. Ray Palmers are câteva însemnări despre zona din Antarctica şi de la Polul Nord. În Noua Zeelandă si In America de Sud există o faună si o floră identică, care dacă nu ar migra de la un continent la altul, ar putea avea o origine comună continentului Antarctica. In anul 1893 corabia „Glady” comandată de F. B. Hathfled se află ia 43 de grade sud si 33 grade vest, când a fost complet înconjurată de ice-berguri. La această latitudine echipajul a observat un iceberg pe care se afla o mare cantitate de nisip si pământ pe care se vedea clar un un loc de refugiu într-un colţ adăpostit şi corpurile a cinci oameni morţi. Întâmplarea a rămas fără explicaţie până astăzi. Cam atat, despre aceste insemnari a unei „lumi paralele” in interiorul pamantului. Din punctul nostru de vedere sunt niste exagerari a unor oameni care nu cunosc bine geografia Terrei si nu inteleg ideea de sateliti si de „lume moderna”. O simpla filmare din satelit poate demonta orice s-a presuspus in urma cu zeci de ani…