Pragmata – Recenzie

[th3#afk]

Ultima actualizare la mai 3, 2026

Au trecut aproape 6 ani de la evenimentul uluitor care ne-a adus noua consolă PlayStation, dar ne-a și arătat viitorul gaming-ului, cu titluri next-gen pe vremea aia, dar pe care le trăim în momentul de față. Unul dintre cele mai mari și interesante dezvăluiri în cadrul evenimentului respectiv a fost cu siguranță „Pragmata”, dezvoltat de către „Capcom” special pentru PlayStation 5, dar fiind și unul dintre noile IP-uri în care au investit zeci de milioane.

Iată că după atâția ani, jocul chiar a sosit, cu toate că trebuia să se lanseze în 2022, jocul a ieșit într-o stare aproape perfectă.. în special pentru această generație. De asemenea, după ce ne-au livrat Resident Evil: Requiem, s-au gândit că nu este prea frumos să își păteze record-ul, așa că ne-au dăruit un alt joc excepțional care să se ridice la nivelul așteptărilor.

Capcom sunt pe val, din nou

Capcom au fost destul de darnici să ne ofere și un demo de 15-20 de minute înainte de lansare, în care explorăm primul capitol și ne facem o idee despre cum funcționează mecanica de hacking principală a jocului.

La început, am fost destul de confuz cu această mecanică, care este și star-ul show-ului aș spune. Fiind ceva unic și ingenios într-o piață foarte saturată. În mare, ideea este că trebuie să fi o persoană foarte bună în a face multiple lucruri de-o dată, mai ales dacă ești suficient de curajos să încerci ultima dificultate.

Watch Dogs 4, dar bun.

Hai să extindem puțin gameplay-ul, și să vedem de ce e în stare. În primul rând, majoritatea persoanelor ar trebui să privească jocurile God of War după 2018, unde „The Main Guy” este „Kratos”, el se ocupă de combat în sine.. sau mă rog, își masacrează inamicii fară ca măcar să îl zgârie puțin, iar fiul său „Atreus”, trage cu săgeți sau te ajută la puzzle-uri.

Exact același concept este și în Pragmata, doar că.. aici ambele sunt cruciale. În GOW, nu era necesar să îl folosești pe Atreus în combat, daunele pe care le dădea erau foarte mici, iar uneori mai mult te încurcă, în schimb aici, Diana (fetița mică de pe spatele tău care se ocupă de hacking), se folosește de puterile ei de android pentru a anula armura inamicilor, iar Hugh (Kratos astronaut), se folosește de asta pentru a îi doborî.

Gunplay-ul în sine este foarte simplist, având în vedere că marea majoritate a inamicilor se mișcă foarte lent. Ai timp să țintești, să tragi, să bei o cafea și să citești ziarul, până ajung ei la tine.

Mi-a plăcut enorm că varietatea armelor este absolut URIAȘĂ! Cu toate că ai doar 2 arme principale pe care le schimbi în funcție de stilul tău de joc, pe parcurs, jocul îți dă în față tot felul de arme „la mâna a 2-a”, de la machine guns, shotguns.. ba chiar și cannons care se folosesc de currency-ul din joc, sunt oricum prea multe să le enumăr, dar fiecare armă este crucială în timpul luptelor și trebuie să te folosești de gloanțe ingenios, nu pe orice inamic care moare din 2 gloanțe de pistol.

Acum că am vorbit destul despre secțiunea de gunplay, este timpul să dezvoltăm hacking-ul din acest joc, pentru că asta poate să fie motivul pentru care cumperi jocul, sau… motivul pentru care vei da refund în primele 30 de minute. Când țintești un inamic, de cele mai multe ori vei vedea un tabel în partea stângă, care la început îți va da bătăi de cap, dar după ce te joci puțin cu tabelul respectiv, realizezi că te joci doar „Snake”.

În mare, este foarte simplu, dar devine din ce în ce mai complicat.. cu cât deblochezi mai multe „Nodes” (un fel de abilitați pentru hacking cu traits specifice.. mai multe daune, a îngheța, etc..) , dar și când inamicii devin mai puternici, unii din ei te pot bloca din a le da hack, dacă nu te folosești de Hugh să le spargi scuturile roșii înainte.

Sci-Fi făcut corect

O altă categorie unde acest joc câștigă, este cu siguranță „Stilul Artistic”, sau grafica în general. Capcom s-au dus all in cu estetica sci-fi, având un accent uriaș pe realism și „curățenie”, unde fiecare coridor este mult prea lucios, de vis pentru germofobi. După ce au trecut de la „Devil May Cry”, „Monster Hunter” sau chiar „Resident Evil”, majoritatea dintre noi voiam să vedem și estetica sci-fi pe care ne-o pot transmite acest studio incredibil, iar.. ce să vezi, chiar au reușit să livreze un titlu unde tehnologia este baza, dar și frica.

Paleta de culori este rece, având foarte mult Gri și rareori un albastru metalic, dar este potrivit pentru emoția din jurul lumii.. sau din jurul personajelor noastre principale. Fiind singurii rămași pe lună, unde tehnologia a luat-o razna, iar singura speranță este ca totul să meargă spre bine și să se poată întoarcă în siguranță pe planeta mamă, Terra.

Cât despre fidelitatea grafică, nu m-am putut plânge absolut deloc, jocul a primit suport oficial de PSSR2 la câteva zile de la lansare, dar nu am putut să observ schimbări mari în performanță sau detalii, deci nu pot comenta foarte mult de acest upscaling în momentul de față. Totuși, se simte, dar și vede că este un joc făcut în „RE Engine”, iar asta e un lucru bun.

Din observările mele, nu cred că este făcută pe ultima versiune, aceeași cu Resident Evil: Requiem, dar posibil să fie o confuzie din cauza esteticii. În RE9, lumina joacă o mare parte, fiind o tonă de case și apartamente post-apocaliptice, iar în Pragmata.. totul este atât de lucios și curat, încât iți este foarte greu să observi detaliile luminii ambientale.

Coloana sonoră este direct din spațiu

Coloana sonoră în acest titlu este cu siguranță un salt uriaș de la titlul precedent pe care l-au livrat Capcom. Aici detaliile efectelor sonore și calitatea auditivă sunt la un complet alt nivel. Cât și folosința dualsense-ului. Prima dată când am intrat în joc, așteptările mele erau destul de ridicate pentru soundtrack-ul jocului. Din simplul fapt că, Capcom au niște compozitori grozavi, iar fiecare joc pe care ei ni-l livrează, ajunge să fie băgat în playlist-ul meu de pe Youtube/Spotify.

În Pragmata, nu am avut neapărat piese de genul, dar nici nu pot zice că au fost rele, sunt doar potrivite pentru joc, iar în unele momente, sunt plasate perfect emoțional. Cum ziceam, așteptările mi-au fost ridicate, având în vedere că este director coreean, îmi făceam vise că aud un soundtrack.. MĂCAR la fel de bun ca și cel din Stellar Blade, având în vedere că și estetica este foarte asemănătoare.. totuși, s-a dovedit a fi altceva.

Nu sunt lacrimi, ci plouă.

Am ajuns la o categorie despre care aș vrea să scriu mult mai mult, dar nu îmi permit din cauza discuției pline de spoilere. Premisa este una foarte simplă, dar nemaivăzută în această industrie.. cel puțin de mine. Personajul nostru principal este „Hugh”, un .. astronaut? care se aventurează cu echipa lui pe Lună, pentru a vedea de ce persoanele de acolo nu mai emit nici un semnal.

La scurt timp după ce aterizează, groaza din ochii lor îi lasă cu gura căscată. Toate persoanele de acolo au dispărut, până și doctorul care s-a ocupat de proiectul de pe Lună, cât și de „Pragmata”, un sistem de operare bazat pe AI foarte inteligent, dându-i formă umană, de fetiță chiar.

După mai multe greutăți pe care „Hugh” a trebuit să le întâmpine, este salvat de către o fetiță android numită „Diana”, care este și un Pragmata, cum am precizat mai sus. Hugh se folosește de ea pentru a opri AI Overlord-ul care a luat-o razna, și a ajunge acasă. Desigur, povestea are tot felul de întorsături de situație, momente drăguțe, triste, dar și amuzante. În mare parte, este un pachet complet pentru tații cu copii mici, unde povestea este doar o mică parte din legătura strânsă între personaje.

O experiență care a meritat așteptarea de 6 ani

Studio-ul care calcă pe picior mare, Capcom, a reușit să ne livreze încă un titlu superb, dar de data asta sub formă de IP nou. Având un gameplay unic și excelent, dar și o poveste drăguță, unde fiecare tată ar intra într-o bulă de tristețe după primul playtrough.

Capcom se dovedește a fi unul dintre cele mai potente studio-uri din industrie în ziua de astăzi, nu doar că au reușit să livreze 3 jocuri extraordinare în acest an, dar următorul joc pe care îl vor scoate.. și anume „Onimusha: Way of the Sword”, pare să fie la același nivel cu titlurile precedente.

Nota finală este de
– 9/10 –

The post Pragmata – Recenzie appeared first on Need4Games.

Citește mai departe !