Moderators Beatrice Posted February 3 Moderators Posted February 3 Danemarca a câștigat Campionatul European de handbal masculin, EHF EURO 2026, după ce a învins în finală Germania, scor 34-27. În finala mică, Croația a depășit Islanda, scor 34-33. Nordicii au reușit o performanță uriașă, având acum toate cele trei „coroane” din handbal, după ce au devenit campioni olimpici la JO Paris 2024 și campioni mondiali anul trecut. Doar Franța avea până în prezent „tripla coroană”. Danemarca e campioană europeană la handbal masculin Danemarca, selecționată ce a cucerit Europeanul și în 2008 sau 2012, a triumfat acum la Herning, pe teren propriu și cu o asistență de 15.000 de fani, în fața nemților. Parcursul danezilor la această ediție a fost „umbrit” de un singur eșec în grupe, cu Portugalia, 31-29. Practic, ultimul act al EHF EURO 2026 a fost o reeditare a finalei de la Jocurile Olimpice, când danezii au trecut de nemți, cu scorul de 39-26. Acum s-au remarcat unii ca: Andreas Wolff (portar cu 14 intervenții), Kevin Moeller (portarul danez ce a avut opt intervenții) sau Mathias Gidsel (șapte goluri), care a și fost ales MVP-ul turneului. Simon Pytlick, interul stânga în vârstă de 25 de ani al Danemarcei, a fost cel mai bun marcator al finalei (opt goluri). Cum au arătat Danemarca și Germania în finala EHF EURO 2026 Danemarca: Emil Nielsen, Kevin Moller – Johan Hansen (7 goluri), Gidsel (7), Lauge, Pytlick (8), Magnus Landin, Saugstrup (1), Kirkelokke (2), Emil Jakobsen (3), Mensah, Andersson, Hoxer (1), Arnoldsen (5), Svane. Lasse Moller. Germania: Wolff, Spaeth – Zerbe (2), Langhoff, Golla (5), Kiesler, Koster (4), Knorr (5), Lichtlein (2), Schluroff, Uscins (2), Semper (1), Dahmke, Mertens (1), Grgic (5), Kohlbacher. Danemarca și Germania s-au duelat și în grupa principală, 31-26 pentru danezi. În semifinale au fost următoarele rezultate: Germania – Croaţia, scor 31-28, Danemarca – Islanda, scor 31-28. Germania are două titluri europene câștigate, în 2004 și 2016. Traseu Danemarca EHF EURO 2026 Grupă etapa 1, Franța – Danemarca 29-32 Grupă, etapa 2, Spania – Danemarca 31-36 Grupă, etapa 3, Germania – Danemarca 26-31 Grupă, etapa 4, Danemarca – Norvegia 38-24 Semifinale, Danemarca – Islanda 31-28 Finală, Danemarca – Germania 34-27 România a încheiat pe locul 22 Campionatul European de handbal masculin, sub echipa noastră fiind clasate Muntenegru și Ucraina. A apărut intelectualul din afara sistemului care vrea să ia fața celor 3D din handbal – Dedu, Din și Dinu Vezi articolul complet
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now