Moderators Beatrice Posted January 23 Moderators Posted January 23 Sorana Cîrstea (35 de ani) a fost cu lacrimi în ochi la despărțirea de Australian Open, unde a jucat ultima dată în cariera sa, pe care o încheie în acest sezon. Fostul număr 21 WTA a vorbit despre amintirile care o leagă de Australia, dar și despre emoțiile pe care le-a trăit de-a lungul timpului aici. Cîrstea a debutat la Australian Open în 2008, iar primul său meci a fost cu buna sa prietenă, Ana Ivanovic. Meciul cu care și-a încheiat parcursul de la Australian Open a fost cel din turul secund, disputat cu Naomi Osaka, locul 17 WTA, pe care l-a pierdut în trei seturi. Naomi Osaka este dublă campioană la Melbourne, cu titluri obținute în 2019 și 2021. Sorana Cîrstea, cu lacrimi în ochi la despărțirea de Australian Open Sorana Cîrstea (locul 41 WTA) s-a arătat foarte emoționată la despărțirea de Australian Open, unde cele mai bune performanțe, calificarea în turul 4, le-a obținut în 2017, când pierdea cu Garbine Muguruza, respectiv în 2022, când a fost învinsă de Iga Swiatek. Una dintre cele mai emblematice jucătoare de tenis din România a vorbit despre ceea ce o leagă de Australia, atât emoțional, cât și din punct de vedere sportiv. „Sunt foarte multe emoții acum și îmi este foarte greu să gândesc, să fiu 100% cerebrală. După ce voi ajunge acasă probabil voi digera toate emoțiile și tot ce s-a întâmplat în această săptămână. Sunt mulți ani de carieră și așa cum am spus, după atâția ani rămân doar lucrurile frumoase. Iubesc tenisul, îl fac și l-am făcut mereu din pasiune și sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a dat acest sport. Sunt multe amintiri, prima oară când am venit aici (n.r. – Australia) aveam 14 ani și îmi amintesc că m-am dus la Grădina Zoologică și am văzut primul cangur. Probabil aceea a fost o amintire care îmi va rămâne mereu. Dar tot ce înseamnă acest turneu îmi va rămâne mereu în suflet”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru ProSport. Sorana Cîrstea, trei turnee în Australia în 2026 Pentru Sorana Cîrstea, anul 2026 a însemnat participarea la trei turnee, două de WTA 500, Brisbane și Adelaide, și cel de la Melbourne. La Brisbane s-a oprit în turul al treilea, fiind învinsă de Aryna Sabalenka, liderul mondial, în timp ce la Adelaide, unde a evoluat în calificări, s-a retras după ce a ajuns pe tabloul principal. Decizia de retragere, din motive medicale, a fost luată pentru a nu-și pune în pericol participarea de la Melbourne. În cariera sa, Sorana Cîrstea a câștigat trei turnee WTA Tashkent (2008), Istanbul (2021) și Cleveland (2025), toate de simplu. În proba de dublu, Cîrstea și-a pus în palmares șase titluri: Fes și Luxembourg (2008), Estoril (2010), Dallas (2011), Lugano (2019) și Madrid (2025). Vezi articolul complet
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now