Moderators Beatrice Posted December 3, 2025 Moderators Posted December 3, 2025 Mădălina Ghenea (38 de ani), una dintre cele mai frumoase actrițe din România, și-a făcut apariția în Qatar și i-a înnebunit pe arabi cu ținuta sa, una destul de provocatoare. Fosta iubită a lui Grigor Dimitrov a fost prezentă, duminică, la cursa de Formula 1 de la Marele Premiul al Qatarului, câștigat de Max Vestappen, iar potrivit declarațiilor sale, participarea la această cursă a fost un cadou oferit bunei sale prietene. Mădălina Ghenea, apariție de senzație în Qatar Mădălina Ghenea și-a făcut apariția în Qatar, la Marele Premiul de Formula 1, iar ținuta sa, decentă, dar provocatoare în același timp, i-a înnebunit pe arabi. Mădălina Ghenea a apărut îmbrăcată toată în piele neagră, cu cizme lungi, până peste genunchi, cu toc cui, cu o bustieră ce avea pe dedesutt un body negru, aproape transparent, și care îi punea în evidență formele. Ținuta sa a fost completată de părul lăsat liber și de un machiaj impresionant, ce dădea senzația unei ședințe foto pentru o copertă de revistă și care poate întoarce toate privirile. „Suntem în sfârșit aici. Mulțumesc, Qatar. Sunt foarte fericită. Am vrut foarte mult să o iau cu mine (n.r. pe prietena sa) , ca să sărbătorim opt ani de prietenie, la Formula 1. Este ultima noastră excursie din acest an și o sărbătorim într-un stil mare”, a afirmat Mădălina Ghenea, în timp ce ciocnea un pahar de șampanie cu prietena sa. Mădălina Ghenea și-a sărbătorit finalizarea proiectului de suflet De asemenea, mai spune Mădălina Ghenea, în Qatar a vrut să sărbătorească încheierea unui proiect foarte drag ei și care a fost recent expus la MINA Museum din București. „Nu pot să-mi exprim suficient recunoștința față de echipa mea. M-a susținut în toate modurile posibile. Am avut întotdeauna acest vis: să aduc într-un muzeu, noaptea, în timpul unei cine, o experiență imersivă similară cu cea pe care am trăit-o într-un teatru din New York. A devenit o obsesie. Sentimentul de a fi transportat în lumea cuiva, în intimitatea și povestea sa, m-a fascinat. Dacă aș putea alege o superputere, aș vrea să fiu invizibilă. Să mă strecor în viață fără să fiu văzută și să observ fiecare unghi, fiecare respirație, fiecare tăcere, fiecare început și fiecare sfârșit”, a scris Mădălina Ghenea după ce proiectul său de suflet a ajuns la muzeu, subliniind că la baza acestuia au stat mai multe filme care au inspirat-o. „În cea mai profundă formă de iubire nu există un start evident și nici un final real. Este o energie care rămâne eternă, fluidă și continuă”, a mai spus Mădălina Ghenea, care recent a fost văzută în București cu noul său partener. Vezi articolul complet
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now