Jannik Sinner, devastat: „Nu am dormit câteva nopți, după înfrângerea cu Alcaraz de la Roland Garros” - Tenis - GAMELIFE România Jump to content

Jannik Sinner, devastat: „Nu am dormit câteva nopți, după înfrângerea cu Alcaraz de la Roland Garros”


Recommended Posts

  • Moderators
Posted
Jannik-Sinner-devastat-„Nu-am-dormit-cateva-nopti-dupa-infrangerea-cu-Alcaraz-de-la-Roland-Garros-1400x778.jpg

Finala Roland Garros, pierdută în fața lui Carlos Alcaraz, scor scor 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (3), 7-6 (2), și-a pus amprenta asupra liderului mondial. După mai bine de o săptămână, acesta a recunoscut că a avut parte de nopți nedormite.

Deloc surprinzător, însă, ținând cont că a fost extrem de aproape de a cuceri trofeul. Nu doar că a condus cu 2-0 la seturi, dar a beneficiat și de două mingi de meci.

Pe de altă parte, se poate consola cu cea de-a 54-a săptămână consecutivă în fruntea ierarhiei mondiale. O bornă impresionantă, pe care Novak Djokovic, de pildă, nu a atins-o.

Jannik Sinner, încă afectat după eșecul de la Roland Garros

Acum că sezonul de zgură s-a încheiat, pentru Sinner urmează turneul de la Halle, în care are o misiune extrem de importantă: să-și apere trofeul din ediția precedentă.

Și totuși, dezamăgirea trăită în ultimul act al Openului Francez a fost atât de mare încât nu reușește s-o depășească. Stau mărturie afirmațiile făcute în cadrul unei conferințe de presă.

„Am avut deja câteva nopți nedormite. Nu este ceva ce lași în urmă atât de ușor. Trebuie să mă concentrez asupra sarcinilor care mă așteaptă și să-mi spun că nu am jucat niciodată atât de bine pe zgură ca la Paris.

 

Până la urmă, Alcaraz e un jucător foarte bun. Gândurile negative dispar mai ușor când participi la un alt turneu imediat.

 

Ultimele zile le-am petrecut cu familia și prietenii. M-am relaxat și m-am distrat făcând lucruri simple. Nu am urmărit prea mult tenis. În orice caz, sunt din nou pregătit mental pentru fiecare meci la Halle. Prima sesiune de antrenament a fost totuși puțin complicată. Dar și aici, cu fiecare lovitură, senzația este mai bună”, a declarat italianul de 23 de ani.

Carlos Alcaraz: „Încă nu înțeleg cum am putut câștiga”

La polul opus, Carlos Alcaraz a dezvăluit că nu înțelege nici în momentul de față cum a reușit să întoarcă soarta meciului. Aceasta a fost, în viziunea sa, cea mai importantă victorie a carierei.

„Încă mă uit pe telefon, în presă și la înregistrările video de la meciul împotriva lui Sinner, la cum am reușit să salvez mingile de meci împotriva lui, iar adevărul este că încă nu înțeleg cum am putut câștiga.

 

Încă sunt în stare de șoc când realizez ce am făcut. Nu conștientizez pe deplin că sunt campionul de la Roland Garros. Sincer, nu cred că pot ajunge la un nivel mai înalt de atât. Nivelurile au fost foarte ridicate la amândoi. Pentru mine, a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată”, a spus spaniolul.

Vezi articolul complet

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.


×
×
  • Create New...

Important Information