Moderators Beatrice Posted June 13, 2025 Moderators Posted June 13, 2025 Ion Țiriac (86 de ani), legenda tenisului mondial și cel mai bogat om de afaceri din România, a vorbit deschis despre soarta sa și deciziile pe care le-a luat în viață. Într-un interviu recent a afirmat că, dacă ar fi să o ia de la capăt, nu ar mai face aceleași alegeri în viață, o viață care i-a fost invidiată, dar care, în opinia sa, nu ar merita trăită astfel. Potrivit revistei Forbes, Ion Țiriac este cel mai bogat român, cu o avere de 2,1 miliarde de dolari, depășindu-i pe frații Pavăl, cei care dețin Dedeman. Ion Țiriac, devastat de soarta sa. Viața de miliardar, insuportabilă: „Niciodată n-aș mai face-o” Legendarul Ion Țiriac a muncit foarte mult pentru a ajunge la nivelul la care este astăzi, dar susține, cu o urmă de tristețe, că nu a meritat să facă tot acest sacrificiu, cu timp doar pentru muncă și nimic altceva. Chiar dacă viața sa de miliardar este invidiată de mulți, aceasta a venit cu un cost pe măsură, recunoaște afaceristul. „Nici cămașa asta pe care o am pe mine nu o duc cu mine. În viața asta am făcut ceva. Mă duc mulțumit? Nemulțumit nu sunt, însă aș mai face-o din nou? Niciodată n-aș mai face-o”, a declarat Ion Țiriac în emisiunea Școala Sportivă. Întrebat dacă „drumul” său a fost lung sau dificil, răspunsul celui mai bogat român în acest moment a fost unul fără ezitare și are legătură cu timpul. „Pentru că nu am avut timp să văd o floare înflorind, să văd o frunză verde, să mă duc cu familia, să mă duc cu prietenii, să mă îmbăt o dată sau să beau o sticlă de vin. Nu. Numai muncă, muncă și muncă. Merită? Nu! Nu merită. Și cu asta ai terminat-o cu unul din cei mai mari oameni ai secolului. Și atunci spui: «Ai fi făcut-o din nou?» Eu da. De ce? Pentru că am fost născut în perioada în care a fost și războiul, am trăit după război”, a mai spus Ion Țiriac. Țiriac, despre averea sa: „N-am timp să îmi chetui banii, darămite să fac alte treburi” Miliardarul a rememorat perioada de după război, când a rămas orfan de tată și a trebuit să devină capul familiei și să se angajeze la fabrica din oraș, o perioadă pe cât de grea, pe atât de importantă pentru omul care a devenit. „A murit tătăl meu, în 1950, iar mama a rămas cu mine și cu sora mea. Aia a fost perioada care te-a clădit, absolut. Să muncești la Steagul Roșu, la 16 ani, să fii cu 375 de lei în plic…”, a mai spus Ion Țiriac. Revenind la vremurile actuale, Ion Țiriac a subliniat că nu are timp să cheltuie din banii pe care i-a câștigat în timpul vieții. „N-am timp să îmi cheltui banii, darămite să fac alte treburi. Te bați cu morile de vânt, iar acolo nu e bine”, a completat miliardarul, care are trei copii legitimi, Ion Alexandru, Karim Mihai și Natalia Ioana. Vezi articolul complet
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now