Moderators Beatrice Posted September 17, 2025 Moderators Posted September 17, 2025 Toto Dumitrescu (28 de ani), fiul lui Ilie Dumitrescu, are probleme serioase cu legea, după ce a fugit de la locul accidentului rutier în care a fost implicat. Ulterior, el a fost găsit de polițiști și reținut, iar acum procurorii au cerut arest preventiv pentru 29 de zile. Toto Dumitrescu a fost dus la Judecătoria Sectorului 1! Procurorii au cerut arest preventiv pentru 29 de zile Fiul fostului internațional român a fost implicat într-un accident rutier pe 14 septembrie, când mașina condusă de el a intrat în coliziune cu autoturismul la volanul căreia se afla o șoferiță de 23 de ani. Aceasta a fost rănită serios în urma impactului și a fost transportată de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București (Floreasca). Toto Dumitrescu nu a mai fost găsit la fața locului de către polițiști, care, însă, în cele din urmă l-au reținut. Imediat după accident, potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, a coborât din mașină și a stat de vorbă cu mai mulți martori, apoi a plecat. Inițial, el a fost dus la secția de la Udriștei, iar în urma analizelor s-a stabilit că acesta are cocaină în sânge. În cursul zilei de astăzi – când, la ora 19:00, îi expiră ordonanța de reținere de ieri, a fost dus la Judecătoria Sectorului 1. Procurorii au cerut arest preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Toto Dumitrescu, implicat într-un accident rutier în zona Primăverii din București Pe 14 septembrie, mașina condusă de fiul lui Ilie Dumitrescu a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie în vârstă de 23 de ani. Aceasta a ajuns la spital, iar Toto Dumitrescu a fugit de la locul accidentului, în ciuda faptului că primele concluzii au susținut că el doar circula cu viteză, pe când tânăra nu i-a acordat prioritate. Acum, după recoltarea probelor biologice, este evident motivul pentru care Toto Dumitrescu a hotărât să fugă de la locul accidentului. El a susținut, însă, că a fugit de frică de la locul accidentului. Iată cum a decurs discuția cu reprezentanții presei, potrivit Digi FM. Reporter: „De ce ai fugit? Ți-a fost frică? Erai sub influența unei substanțe?” Toto Dumitrescu: „Nu consumasem nimic.” Reporter: „Și, atunci, de ce ai făcut asta?” Toto Dumitrescu: „Pentru că am fost speriat.” Reporter: „Și unde te-ai ascuns? De ce nu ai anunțat la poliție? Fata avea nevoie de ajutor, de îngrijiri medicale. De ce n-ai sunat?” Toto Dumitrescu: „A fost greșeala ei (n.r. la producerea accidentului).” Vezi articolul complet
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now