ALEXGABY Posted August 8, 2025 Posted August 8, 2025 Pe 8.8, Portalul Leului deschide cea mai puternică poartă energetică a anului, așadar, atenție la ceea ce manifestezi, căci se întâmplă totul mai ușor ca oricând! Iată ce trebuie să ai în vedere pentru o zi norocoasă! Anual, pe 8 august, are loc o zi importantă pentru cei cu planuri mari care vor să manifesteze: Portalul Leului. Astăzi se spune că se deschid porți spre manifestare și transformare personală, așadar, energia puternică a acestei zile ar putea fi în avantajul nostru! Portalul Leului, o zi cu încărcătură emoțională extrem de mare Pe 8 august are loc un moment energetic puternic cunoscut drept Portalul Leului. Se spune că în această zi, Universul trimite o energie intensă, care te ajută să manifestezi mai ușor ceea ce gândești și vorbești. Tocmai de aceea, e important să fii atent la cuvintele pe care le rostești și la gândurile care îți trec prin minte. Dacă apar gânduri negative, încearcă să le oprești! Nu este momentul să te critici sau să te îndoiești de tine. Din contră, este o zi în care trebuie să te apreciezi pentru tot ce ai realizat până acum și pentru cât de departe ai ajuns. Ce trebuie să faci astăzi În primul rând, vorbește-ți frumos. Spune-ți lucruri bune, încurajatoare, chiar dacă nu o faci des. Fii recunoscător pentru tot ce ai învățat din provocările vieții. E o zi perfectă pentru a lua o pauză de la stresul zilnic și să fii prezent, pur și simplu. Bucură-te de moment, observă ce simți și conectează-te cu sinele tău. Mulți consideră că această zi este o ocazie numai bună pentru manifestare. Așa că, dacă ai dorințe sau visuri pe care vrei să le transformi în realitate, acesta este un moment bun să le pui în practică, dar gândește bine înainte să ceri! View the full article 1 Moderator Horoscop
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now