Jump to content

Saints Row Reboot - new release 2022 august


 Share

Recommended Posts

Saints-Row-2022-780x470.jpg

Saints Row este o serie îndrăgită de gamerii din toată lumea, iar anul viitor vom primi un nou joc. Acesta va servi ca reboot al francizei și echipa din spate susține că va fi cel mai bun Saints Row din câte am avut până acum. Însă pentru a-și ține promisiunea, a fost nevoie ca data de lansare să fie mutată până în a doua jumătate a anului 2022.

Următorul joc din serie trebuia să fie lansat pe 25 Februarie 2022, dar planurile s-au schimbat. Noua dată de lansare este 23 August 2022, iar motivul din spatele acestei amânări este tranziția echipei la lucrul de acasă. Astfel avem încă un joc afectat de efectele negative ale pandemiei.

 

Citat

"Prioritatea noastră este să creăm cel mai tare Saints Row de până acum, iar dacă l-am fi lansat în ziua pe care am anunțat-o inițial nu s-ar fi ridicat la standardele pe care ni le-am impus și nu ar fi fost jocul pe care fanii îl merită. Întreaga echipă are nevoie de ceva timp în plus pentru a-și transpune viziunea; facem câteva ajustări importante și singurele schimbări pe care le va suferi jocul sunt legate de finisaje și calitatea per total."
Jim Boone, Chief Creative Office, Volition

 

Saints Row are un trailer foarte interesant


Primul trailer pentru Saints Row a debutat vara trecută și a atras o mulțime de reacții pozitive din partea gamerilor. Seria a început ca un rival pentru Grand Theft Auto, însă a evoluat într-un loc de joacă imens în care gameplay-ul foarte haotic nu este doar normal, ci încurajat. Astfel reacția pozitivă a publicului a venit într-un mod natural și personal, abia aștept să pun mâna pe cel mai nou joc al seriei.

 

Saints Row Reboot Minimum Requirements
OS: Windows 10 (64-bit)
Processor: AMD Ryzen 5 3600, Core i5 6600K
Memory: 8 GB RAM
Graphics: AMD Radeon RX 560, Nvidia GeForce GTX 1050 Ti
DirectX: Version 11
Storage: 60 GB available space
 

Saints Row Reboot Recommended Requirements
OS: Windows 10 (64-bit)
Processor: AMD Ryzen 7 2700X, Intel Core i7 4790
Memory: 16 GB RAM
Graphics: AMD Radeon RX 6600 XT, Nvidia GeForce RTX 3060
DirectX: Version 12
Storage: 60 GB available space
 

 

 

 

 

  Pagina Facebook Gamelife   

                               Este nevoie de 20 de ani ca sa ti construiesti o reputatie si de 5 minute ca sa o strici ! Daca te gandesti la asta , vei face lucrurile diferit !

 

0BLLtz9.png

 

 

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...