Jump to content

[FOTBAL] EURO 2020 Cehia - Danemarca 1-2


cReTzUUUU
 Share

Recommended Posts

NGYzYzMzMzEyZjAzOWUwMjBiYmNhM2NkZWEw.thu

 

Danezii au deschis scorul repede, prin Delaney, care a reluat cu capul o minge centrată din corner. Tot danezii au avut ocaziile periculoase și au reușit să ducă scorul la 2-0 înainte de pauză.

Cehia - Danemarca 1-2. Nordicii se califică în semifinalele EURO 2020
Maehle a centrat superb în careu, cu exteriorul și Dolberg a punctat din alunecare.

În partea secundă, Patrik Schick a redus din diferență cu o reluare din prima din interiorul careului, dar Cehia nu a mai reușit să revină. Tot danezii puteau face 3-1. Poulsen și Maehle s-au întrecut în ratări la poarta lui Vaclik.Atacantul de la Bayer Leverkusen a surprins multa lume cu evolutiile de la acest Campionat European, unde a reusit sa marcheze pana acum de 5 ori. Prima data a atras atentia la meciul de debut, cu Scotia, marcand un eurogol de la peste 45 de metri, reusita care va candida cu siguranta la premiul Puskas.

Evolutiile bune au continuat, iar fotbalistul a inscris si cu nationala Croatiei, intr-un meci terminat la egalitate in grupe, 1-1. Totusi, Schick a dovedit ca nu este o intamplare ce reusise la Euro, iar Tarile de Jos au fost urmatoarea victima a atacantului, in optimi, dupa care cehul nu s-a oprit aici si a marcat si in sferturi, contra Danemarcei, insa fara a-si ajuta echipa sa ramana in compeitie.

Totusi, Schick a parasit Campionatul European 2020 cu 5 goluri, la egalitate cu golgheterul competitiei, Cristiano Ronaldo, care insa ar avea castig de cauza in fata cehului in situatia in care nimeni nu mai inscrie 5 sau mai multe goluri, avand si o pasa decisiva in sistemul de departajare a celui mai bun marcator.


Nordicii și-au asigura participarea în semifinale, unde vor întâlni învingătoarea dintre Anglia și Ucraina. În cealaltă semifinală se vor înfrunta Italia și Spania.

 

Echipele de Start:

jucatori.png

Rezerve:

jucatori2.png

 

sursa:digisport.ro,sport.ro,youtube.com

 

 

 

 

 

 

 

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...