Jump to content

NASA confirma prezenta apei pe Luna, in regiunile luminate de Soare


madalin.
 Share

Recommended Posts

8BktTH5.jpg

    NASA a anunțat că a reușit să confirme, în premieră, prezența apei pe o suprafață luminată de Soare pe Lună.

     „Este palpitant pentru ca ne asteptam ca orice apa prezenta pe orice suprafata luminata de Soare nu ar putea supravietui unei zile lunare”, a anuntat NASA, într-o conferinta de presa sustinuta luni, 26 octombrie. Astfel, descoperirea sugerează ca apa ar putea fi raspandita pe suprafața lunară, nu limitată doar în regiunile reci și umbrite."

        NASA a mai adăugat că nu știe dacă apa poate fi folosită drept resursă, însă descoperirea este crucială pentru planurile de explorare din programul Artemis
 

      Molecule de H2O, descoperite în Craterul Clavius

    Noile rezultate au fost obținute cu ajutorul Observatorului Stratosferic pentru Astronomie în Infraroșu (SOFIA), cel mai mare observator aerian din lume. SOFIA este, de fapt, un avion Boeing 747SP cu o gaură uriașă, modificat astfel încât să transporte un telescop reflector imens.

   SOFIA a descoperit molecule de H2O în Craterul Clavius, unul dintre cele mai mari crateere vizibile de pe Pământ, situat în emisfera sudică a Lunii. Observațiile anterioare ale suprafeței Lunii au detectat unele forme de hidrogen, însă nu au reușit să distingă între apă și „vecinul său chimic”, hidroxil (OH). Datele din aceste regiuni au dezvăluit apă în concentrații de 100 – 412 părți per milion, echivalentul a unei sticle de 350 de ml de apă, depozitate într-un metru cub de sol.

     Noi întrebări despre modul în care apa rezistă pe suprafața ostilă a Lunii

   „Am avut indicații că H20, apa pe care o cunoaștem cu toții, ar putea fi prezentă în regiunile luminate de Soare de pe Lună. Acum știm că este acolo. Această descoperire ne provoacă înțelegerea suprafaței lunare și produce întrebări despre resursele relevante pentru explorarea spațială”, a spus Paul Hertz, director al Diviziei de Astrofizică din Science Mission Directorate de la NASA.

   Prin comparație, deșertul Sahara are de 100 de ori mai multă apă decât cantitatea descoperită de SOFIA în solul lunar. Totuși, în ciuda cantității reduse, descoperirea duce la noi întrebări despre modul în care apa este produsă și cum rezistă pe suprafața ostilă a Lunii, arată comunicatul NASA

dATpfTx.jpg


 

     Cum ar putea fi explicată apa pe suprafața Lunii

   Mai multe forțe ar putea juca un rol în producerea sau aducerea apei pe Lună. Micrometeoriții care ajung pe suprafața lunară pot aduce cantități mici de apă și ar putea depozita apa pe suprafața Lunii în urma impactului. O altă posibilitate este că ar putea exista un proces în doi pași, în care vântul solar aduce hidrogen pe suprafața lunară și cauzează o reacție chimică, mineralele bogate în oxigen din sol astfel creând hidroxil. Între timp, radiațiile din urma bombardamentelor micrometeoriților ar putea transforma hidroxilul în apă.

   Spre deosebire de telescoapele de pe sol, SOFIA se afla undeva la o altitudine de 11 kilometri, în stratosfera Terrei. De asemenea, observatorul se poate ridica deasupra a 99% din atmosfera care blochează undele infraroșii, astfel reușind să studieze Universul infraroșu.


sursa : descopera.ro

  • Like 3

eBbggye.gif

𝖎𝖓𝖘𝖙𝖆𝖌𝖗𝖆𝖒 : 𝖒𝖆𝖉𝖆𝖑𝖎𝖓.𝖏𝖕𝖌

Link to comment
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

 Share

  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.
×
×
  • Create New...