cReTzUUUU Posted June 26, 2020 Posted June 26, 2020 Liverpool a câștigat matematic titlul în Anglia după 30 de ani, primul din era Premier League. Cu 7 etape înainte de final, trupa lui Klopp are 23 de puncte avans față de City. „Cormoranii” au profitat de victoria lui Chelsea în fața echipei lui Guardiola, scor 2-1. Performanța din acest sezon e cu adevărat specială. „Mașinăria” creată de Jurgen Klopp a câștigat matematic titul cu 7 etape rămase de disputat din Premier League. E cea mai rapidă campioană din istoria competiției! Fanii lui Liverpool s-au strâns în număr mare în fața stadionului Anfield, unde au aprins torțe și au cântat până spre dimineață. Au fost și suporteri care au sărbătorit câștigarea titlului la Londra, chiar lângă arena Stamford Bridge, unde Manchester City a fost învinsă. Suporterii "cormoranilor" n-au mai ținut cont de distanțarea socială după ce Salah&Co au devenit campioni. În această etapă, Liverpool a trecut de Crystal Palace, cu 4-0. "Cormoranii" s-au impus în jocul de pe Anfield, contând pentru etapa a 31-a din Premier League, prin golurile lui Trent Alexander-Arnold (23), Mohamed Salah (44), Fabinho (55) şi Sadio Mane (69). A fost o performanță perfectă pentru echipa lui Klopp, care nu i-a permis adversarei să aibă nicio atingere a mingii în propriul său careu. Pentru antrenorul german, ajuns în Anglia în 2015, e primul titlu național câștigat după opt ani. În 2012, el cucerea Bundesliga, cu Borussia Dortmund. Totodată, Jurgen Klopp e deja la al patrulea trofeu obținut pe Anfield. A luat Liga Campionilor, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor, toate trei în 2019. sursa:digisport.ro,gsp.ro.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now